Omul de afaceri sucevean Severin Tcaciuc, condamnat în lipsă în România la şase ani de detenţie, a fost reţinut în vederea extrădării din Austria, pe numele său fiind emise, de către instanţele din România a trei mandate de executare a pedepsei pentru insultă, furt şi pentru agresarea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii. Sursa: IGPR - urmariti international
Tcaciuc se află în prezent în custodia autorităţilor austriece.
Omul de afaceri sucevean Severin Tcaciuc, condamnat în lipsă în România la şase ani de detenţie, a fost reţinut în vederea extrădării din Austria, pe numele său fiind emise, de către instanţele din România a trei mandate de executare a pedepsei pentru insultă, furt şi pentru agresarea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii.
Tcaciuc a fost dat în urmărire de Interpol, toate procedurile tehnice legate de extrădare urmând a fi efectuate prin intermediul Biroului Interopol din România.
În cursul spătămânilor trecute Severin Tcaciuc s-a interesat la Consulatul românesc de la Viena, în legătură cu modul de obţinere a unor servicii consulare, el beneficiind de acest drept, precum orice cetăţean român. În acest mod Tcaciuc a fost identificat şi uterior reţinut.
A fugit cu trei ore înainte de emiterea mandatului
Omul de afaceri Severin Tcaciuc a părăsit România în 28 februarie 2003, prin Vama Borş, cu aproximativ trei ore înainte ca poliţiştii suceveni să transmită solicitarea de interzicere a ieşirii din ţară. După scandalul provocat de plecarea lui Tcaciuc din ţară, şefii Poliţiei sucevene au fost sancţionaţi.
Suceveanul Tcaciuc a fost cercetat în mai multe dosare pentru mai multe infracţiuni economico-financiare. El a fost arestat la sfîrşitul lui mai 2001 şi eliberat din arest la începutul lunii decembrie a aceluiaşi an. De la prima arestare,