Ochelarii de soare tip aviator fac şi astăzi furori printre împătimiţii modei, în ciuda faptului că modelul a fost lansat pe piaţă în urmă cu aproximativ 70 de ani.
Ochelarii de soare gen aviator au fost inventaţi special pentru angajaţii din armata americană, aşa cum probabil vă închipuiaţi. Modelul a fost conceput în anii 1929 - 1930 de către compania Bausch & Lomb pentru piloţii din aviaţia americană, iar compania Ray-Ban, cea care a inventat forma ochelarilor de soare, a devenit de atunci una dintre cele mai importante producătoare de ochelari din lume. Ray-Ban a semnat un contract cu Forţele Aeriene ale SUA pentru a produce aceşti ochelari, iar cercetătorii angajaţi de companie au lucrat minuţios pentru a crea forma ideală a ochelarilor şi pentru a găsi cel mai potrivit şi durabil material pentru rame. În afară de munca depusă, trebuie să precizăm că oamenii de ştiinţă au folosit tehnologii speciale pentru a conferi un caracter multifuncţional ochelarilor: aceştia nu doar protejau ochii de lumina puternică a soarelui, ci confereau şi claritate suplimentară vederii.
Iniţiatorul modei oche-larilor de soare, aviator
Generalul american Douglas MacArthur a fost cel care a făcut din ochelarii de soare tip aviator unul dintre cele mai populare accesorii. El a coordonat pentru prima dată trupele militare americane în timpul primului război mondial, lucru care i-a sporit popularitatea. Generalul avea o prezenţă deosebit de carismatică, a devenit în scurt timp una dintre figurile emblematice ale vremii. Şi pentru că ochelarii de soare tip aviator erau „parte integrantă“ din imaginea lui MacArthur, împreună cu pipa pe care acesta o fuma, nu e de mirare că ochelarii-aviator au devenit un accesoriu foarte căutat şi foarte „la modă“. De altfel, popularitatea modelului este de înţeles, întrucât, datorită versatilităţii formei, modelul se potri