"Prin vine îţi curge sînge / aici se opresc asemănările dintre noi." Cam aşa grăiau prin 2005 cei patru tipi de cca 24 de ani mutaţi deja în Birmingham şi redenumiţi Editors. Adică Tom Smith " voce, chitară ritmică, pian ", Chris Urbanowicz (chitară, sintetizatoare), basistul Russell Leetch şi percuţionistul Ed Lay. Tocmai îşi schimbaseră numele din Snowfield şi erau tot mai prizaţi, la doar al treilea single ("Blood"), scos la casa independentă Kitchenware. O aleseseră dintre multele care îi curtaseră după ce ascultaseră un demo anonim cu o singură piesă ("Bullets"), trimis iniţial doar cîtorva cunoştinţe. Dar lucrau la cîntece de prin 2002, cînd trei dintre ei (Smith, Urbanowicz şi Leetch) se întîlniseră la un curs de tehnologie muzicală de la Universitatea Staffordshire, ai cărei studenţi erau cu toţii. Chitările angulare, sunetul tăios, curat, vocea profundă şi capabilă să-ţi zgîndăre măcar puţin viscerele a vocalului Tom Smith erau deja acolo... Sau, cum zicea, răutăcios, un user oarecare pe YouTube: "un amestec de Joy Division, mişcări de Chris Martin şi percuţii dance". Poţi adăuga instantaneu şi alte repere optzecist-alternative, de la Echo & The Bunnymen la R.E.M. (trupa favorită a lui Smith). La vremea apariţiei debutului The Back Room, vîndut în peste 1 milion de exemplare, lumea i-a invocat, însă, mai ales pe contemporanii Interpol, cu care aveau în comun aerul emfatic şi sound-ul claustrofob şi morbid; plus timbrele apropiate ale frontman-ilor Smith şi, respectiv, Paul Banks.

Acum aproape doi ani, pe cînd al nu-mai-ştiu-cîtelea val de revival post-punk-garage etc. continua să şuiere asurzitor în mintea şi căştile categoriei mai fiţos-snoabe din zona de consumatori catalogată "youth culture", am scris o recenzie nu tocmai amabilă la al doilea album al trupeţilor, multi-platinatul An End Has a Start, numărul 1 în Marea Britanie la lansare. Le re