Elvira Moise avea 28 de ani în 1989 şi locuia în oraşul Mioveni, jud. Argeş.
"Eu am doi copii, o fată şi un băiat. Erau mici în 1989, avea unul 3 ani, şi celălalt 4 ani. Eu şi soţul meu lucram la Uzina Dacia. În vara aceea am fi vrut să ne facem concediul la munte, dar noi nu primeam de la serviciu bilete decât la mare, dacă vroiam. Aşa că trebuia să ne descurcăm pe cont propriu. La hotel nu se punea problema să mergem, că era mult prea scump pentru noi, cu doi copii.
Ne-am tot întrebat ce şi cum să facem, până când am ajuns într-un week-end la sora mea, Iuliana, care era măritată în Câmpulung. Ea şi soţul ei lucrau la combinatul de lianţi şi azbociment şi aveau un coleg care mergea în fiecare vară la Buşteni şi nu stătea la hotel. Beni, cumnatul meu, l-a abordat pe colegul lui şi l-a rugat să ne ajute şi pe noi să ajungem acolo. Recomandarea omului ne-a costat câţiva rulmenţi subtilizaţi din uzină şi o canistră de benzină.
La sfârşitul lui august am împachetat tot şi am plecat la drum. Eram în Dacia noastră eu şi bărbatu-meu, soră-mea şi cumnată-mea, fata lor, care avea vreo 14 ani atunci, şi copiii mei, care stăteau unul în braţe la mine, şi celălalt la soră-mea. Portbagajul maşinii era ticsit cu mâncare - pâine, carne, fasole verde, roşii, cartofi...
Legumele le cumpărasem din piaţă, că se găseau, dar pentru carne şi pentru pâine - pe care le-am luat de la restaurantul Cina din oraş - a fost nevoie de bani şi de nişte faruri de Dacie, huse pentru scaune şi două canistre de benzină.
Hainele cu care am plecat la drum erau înghesuite în 10 sacoşe de rafie legate de portbagajul de deasupra maşinii. Pe drum ne-a prins o ploaie torenţială şi am fost nevoiţi să oprim, ca să le acoperim cu folie, pentru că altfel avea să le ude pe toate, până ajungeam.
La Buşteni am tras la o familie ce avea o c
