Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA va folosi spaţiul aerian rus pentru a trimite echipamente militare în Afganistan

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Statele Unite ale Americii vor putea folosi spaţiul aerian rus pentru aprovizionarea trupelor sale din Afganistan începând cu data de 6 septembrie, a declarat miercuri adjunctul secretarului Apărării, într-un interviu pentru agenţia rusă Interfax. Pe aceeaşi temă:

General rus: SUA vor dispune în 2030 de rachete cosmice

Acordul cu privire la Afganistan dintre cele două ţări permite Statelor Unite să utilizeze spaţiul aerian rusesc pentru tranzitul trupelor, arme, muniţii, vehicule militare şi piese de schimb.

Înţelegerea reprezintă o susţinere decisivă faţă de preşedintele Barack Obama, care vrea dublarea eforturilor de luptă împotriva talibanilor afgani.

Acordul de tranzit intră în vigoare după 60 de zile de la semnarea sa. La 6 septembrie este prima zi din care acesta poate fi utilizat , a declarat Alexander Vershbow, un fost ambasador american în Rusia.

Reprezentantul american a adăugat că nu este sigur dacă au fost deja prevăzute zboruri pentru această dată.

Acordul autorizează până la 4.500 de zboruri militare americane pe an, adică aproximativ 12 zboruri pe zi, fără plata unor taxe aeriene, dar, de asemenea, fără permisiunea de a ateriza pe teritoriul rusesc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 19 – 25 octombrie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Leu. Previziuni pentru perioada 19 – 25 octombrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Leu. În ziua de 19 octombrie vor continua preocupări

Mobilizare de PROPORȚII după ce o fată de 13 ani a sunat la 112 și a mințit că a fost răpită

Gandul acum o ora
O adolescentă de 13 ani a sunat la 112 și a mințit că a fost răpită în urma unei provocări lansate de prietenii săi. În urma căutărilor intense, fata a fost găsită în siguranță, recunoscând că totul a fost o glumă. O fată de 13 ani din Brașov a gen

A încetat din viaţă Constantin Anghelache, fostul preşedinte al cluburilor Dinamo şi Rapid

News.ro acum 3 ore
Constantin Anghelache, fostul preşedinte al cluburilor Dinamo şi Rapid, a încetat din viaţă, la vârsta de 78 de ani. “Odihnă veşnică, Constantin Anghelache! Clubul Dinamo 1948 Bucureşti regretă dispariţia fostului preşedinte Constantin Anghelache, l

Tatăl celor trei fraţi daţi dispăruţi în Hunedoara şi găsiţi în Serbia a fost reţinut/ Copiii, duşi într-un centru de plasament

News.ro acum o ora
Tatăl celor trei fraţi care au fost daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara şi care au fost găsiţi, alături de acesta, în Serbia, a fost reţinut, după aproape două ore de audieri, şi dus în Centrul de Reţinere şi arestare Preventivă Deva. Copiii au fost

VIDEO Un băiat de 10 ani din Dâmboviţa a plecat a doua oară de acasă, pentru a aduna pet-uri ca să-și cumpere o trotinetă. A fost găsit de jandarmi sub un pod

HotNews acum 4 ore
Un băiețel de 10 ani din localitatea Bucșani, judeţul Dâmboviţa, a plecat pentru a doua oară de acasă să strângă pet-uri pe care să le ducă la reciclat, pentru a avea bani de o trotinetă. Copilul a fost găsit noaptea, la 40 de km de casă, de jandarm

Eduard Novák, replică la „declaraţiile stupefiante” ale Elisabetei Lipă: Este ilegal, imoral şi ridicol

Mediafax acum o ora
„Am citit, cu multă atenţie, declaraţiile stupefiante ale doamnei Elisabeta Lipă. Am constatat că, în loc să discute despre situaţia de la Agenţia Naţională pentru Sport, doamna Lipă preferă să ducă discuţia într-o zonă sterilă şi lipsită de substan

Europarlamentarul Victor Negrescu, desemnat raportorul Parlamentului European cu privire la implementarea mecanismului de redresare şi rezilienţă

News.ro acum 30 minute
Vicepreşedintele Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, a fost desemnat raportorul Parlamentului European cu privire la implementarea mecanismului de redresare şi rezilienţă. Acest raport referitor la implementare este esenţial pentr

PSD vrea să lege consumul de droguri în școli de referendumul lui Nicușor Dan: precizările lui Ciolacu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consilierii generali ai PSD vor propune adăugarea unei întrebări legată de prevenţia consumului de droguri în şcoli în Bucureşti pe buletinul de vot pentru referendumul iniţiat de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat prim-ministrul Marcel Cio

India va restricţiona importurile de laptopuri pentru a stimula producţia locală

HotNews acum 29 minute
India ar urma să limiteze importurile de laptopuri, tablete şi computere personale, începând din luna ianuarie 2025, ceea ce ar putea obliga companii precum Apple să crească producţia locală, au declarat pentru Reuters două surse guvernamentale. Dac

Lista actualizată a medicamentelor care te pot lăsa fără permis de conducere. Ce ai de făcut pentru a trece cu bine de drug test

HotNews acum 7 ore
Lista medicamentelor care îți pot influența capacitatea de a conduce autovehicule a fost actualizată de Ministerul Sănătății. Pe listă apar medicamente noi, precum Tramadolul, Tramadol în combinație cu Paracetamol sau pastile indicate în cazul tulbu

Vremea

București
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

7°/13°
dum.

6°/14°
lun.

7°/15°
Iasi
acum

12°
vin.

4°/12°
sâm.

5°/12°
dum.

5°/13°
lun.

5°/15°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/14°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/13°
dum.

3°/14°
lun.

5°/16°
Timisoara
acum

17°
vin.

6°/17°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/16°
lun.

6°/17°