Mesajul a fost trimis. Multumesc!

R.Moldova ar putea avea guvern liberal, presedinte pe Lupu si sef al legislativului pe Filat

Publicat in Romania Libera, joi 13 august 2009 ·

Negocierile pentru elaborarea algoritmului de guvernare a coalitiei constituite din cele patru partide necomuniste intrate in Parlamentul de la Chisinau, continua in conditii de maxima discretie, ceea ce nu inseamna ca prin presa moldoveana nu circula zvonuri, potrivit Newsin.

Cei patru lideri ai Aliantei pentru Integrare Europeana evita sa faca publice detalii din cadrul negocierilor pe marginea impartirii functiilor si principalelor pozitii in stat, urmand sa faca anunturi oficiale saptamana viitoare. Totusi, zvonuri tot mai insistente arata ca presedintele PD Marian Lupu ar putea fi viitorul sef de stat, presedintia Parlamentului urmand sa revina sefului Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, iar Guvernul – Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu.

De aproape o saptamana, de la constituirea AIE, liderii acesteia, dar si experti din cadrul partidelor se intalnesc zilnic pentru discutii cu usile inchise. Totusi, atmosfera la negocieri pare sa fie colegiala si chiar prieteneasca, iar liderii partidelor, in declaratiile pentru presa, dau asigurari ca exista o intelegere perfecta intre ei si ca in urma consensului va rezulta o guvernare democratica durabila, fara o coalizare cu comunistii.

"Avem o intelegere deplina intre noi. Am ajuns la consens privind principiile care vor sta la baza structurii Parlamentului si a Guvernului. S-a discutat si despre departajarea functiilor in viitorul Parlament si Guvern, insa nu in masura in care sa putem da nume", a spus dupa discutiile de joi liderul PLDM, Vlad Filat.

Coalitia de guvernare detine 53 de mandate, in timp ce comunistii au 48. Astfel, cele patru partide necomuniste au suficiente voturi pentru a alege conducerea Parlamentului si a investi Guvernul, dar ar fi nevoie de sustinerea a cel putin 8 deputati comunisti pentru a vota un sef de stat.

Liderii AIE se arata

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 49 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°