Din primele 6 luni ale guvernării, incompetenţa cabinetului Boc s-a dovedit un veritabil curs de măiestrie. Bube peste bube. Împrumuturi peste împrumuturi pentru care o să plătim cu toţii de o să ni se acrească. Fonduri instrumentate în scopuri dubioase şi o rată a şomajului în creştere.
Pe scurt, întrunim condiţiile ideale de a păşi într-o nouă epocă a foametei, aşa încât, la ora actuală, ipoteza unor mişcări de stradă, şi chiar a asedierii centrelor politice, cu bâte şi leviere, exact ca-n zorii primei mineriade, nu mai reprezintă fabula neortodoxă a vreunui pensionar cu ţeasta Tovarăşului imprimată pe chiloţi, ci chiar un viitor din ce în ce mai posibil. Până la urmă, criza economică va căuta să atingă apogeul, având toate şansele de-a dobândi deficitul bugetar şi disperarea New York-ului anilor '30. Atât de gravă este situaţia! În prezent, România pare doar un muşuroi de creiere încinse. Gata în orice moment să explodeze. Un cumul de pumni încleştaţi aşteptând scânteia ce va aprinde fitilul! Aşteptând să sfarme! Aşteptând să înşface! Aşteptând să spargă botul! Aşteptând să arate că, deşi comunismul a devenit o măruntă afacere de familie, târnăcopul muncitorului încă mai poate face politicianul să ţipe "mama, mama! Nenea ăsta dă în mine!". Falimentul total spre care se îndreaptă ţara începe să atingă proporţiile unei ghicitori PSD-iste al cărei sfârşit tare mi-e că-i arhicunoscut. Că se va rezuma la un gest "strămoşesc". Un deget mijlociu, lung, gros şi falnic, degetul huliganului, ăla de semnifică un cuvânt începând cu M şi terminând cu E, dedicat electoratului şi grăind printr-o guriţă desenată cu pixul pe unghie: "asta-i viaţa! Români, repet: asta-i viaţa!".
De la învestirea sa în funcţie, am fost absolut convins că bovaricul Emil Boc va încerca din toate puterile staturii sale să ne demonstreze că dacă ai o picătură de iniţiativă diplomatică, u
