A trăi în societatea românească e deja un pariu imposibil. Sila de triumful mitocăniei a devenit letală pentru orice om cu bun-simţ. Tabloidizare, scandal artificial, calomnie generalizată, stare de asediu mediatic, deturnare de sens şi manipulare continuă. Diagnosticul e pus şi răsuflat pe la colţuri, în textele rarilor autori care se obstinează să denunţe anomalia noastră de toate zilele. Voi opri aici schiţa stării de fapt. Încerc în schimb să conturez o soluţie. Am ajuns atît de jos şi de josnici nu doar din cauza altora: impostori, interlopi strecuraţi în politică, mari corupţi, analfabeţi cu tupeu, fiinţe dedicate violenţei, neciopliţi, idioţi utili, mercenari. Vina e şi a noastră: persoane educate, intelectuali, specialişti, profesionişti din toate domeniile, personalităţi afirmate public, după 1990 sau după 2000. De la ţăranul onest pînă la universitarul solid şi de la preotul de ţară pînă la diplomat, de la activistul civic cu blog pînă la omul de afaceri serios sau la studentul dotat " oriunde ne-am întoarce, făcînd suma bunei credinţe şi a competenţei, dăm peste figuri singuratice, incapabile să se unească, să acţioneze împreună, să-şi asume, dincolo de agenda proprie, orizontul binelui comun.

Bătălia dintre civilizaţie şi salbăticie a fost pierdută, temporar, din simplul motiv că oamenii bine sînt mai puţin uniţi decît abjecţii cu vocaţia distrugerii, a furtului şi a simulacrului obştesc. Zicea un filozof că proştii cîştigă pentru că deştepţii se ceartă. Iată explicaţia, să nu ne epuizăm inutil, căutînd în stele vreo alta. Deştepţii României emigrează sau se ignoră, adică nu-şi pot surmonta individualismul, egoismul, vedetismul, resentimentul competiţional. Prin neputinţa de se solidariza, intelectualul român încarnează viciul major al acestei naţiuni fragile. Şi îl difuzează, fără să vrea, către "masele largi populare". Rîdem de cutare apelom