Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BIFURCAŢII. Ce e rău şi ce e bine

Publicat in Observator Cultural, joi 13 august 2009 ·

Scandalul generat de măsurile timide ale doamnei Andronescu a dat ghes la dat cu părerea unei mulţimi de aflători în treabă, bloggeri sau „comentatori“ grafomani, de regulă anonimi, pe forumurile revistelor şi ziarelor. Toţi au păreri ferme. Sînt inteligenţi şi n-au dubii. După ei, universităţile de stat, în goana lor hulpavă după studenţi, s-au pus pe demolat concurenţa. Majoritatea acestor indivizi cu logică şontîcă nu pricep un lucru elementar, formulat limpede şi concis de Rodica Zafiu în România literară din 31 iulie: „vocile alarmate nu reprezintă concurenţa invidioasă, ci reacţia firească a unei bresle care îşi apără standardele şi legitimitatea“. Numai un neştiutor – care ar trebui, în consecinţă, să se abţină de la cuvînt –, un imbecil sau un răuvoitor interesat poate susţine contrariul. În chestie nu e calitatea, indubitabilă, de fost cadrist a lui Bondrea, ci calitatea execrabilă a pregătirii pe care o oferă majoritatea universităţilor private. Calitate care se poate testa şi după „vîrfurile“ absolvenţilor lor (se poate consulta Cotidianul din 5 august pentru cîteva mostre şi, spre comparaţie, liste de alumni de după 1990 ale facultăţilor de stat, de exemplu http://fmi.unibuc.ro/ro/alumni/). Exact ca în privinţa vinei pentru porcăriile petrecute în regimul comunist, unde băieţii inteligenţi încearcă să facă din noi toţi o apă şi-un pămînt – toţi au turnat, toţi au colaborat, nu e nici o diferenţă între activistul cutare, cu rang înalt, şi umilul participant la cursurile de conducere organizate la partid etc. –, acum se lansează ideea că universităţile de stat nu sînt cu nimic mai răsărite decît cele private. Da, şi la stat sînt programe de licenţă încă neacreditate. Dar se poate compara o facultate care funcţionează de peste cincizeci de ani într-o universitate de peste o sută şi care încă nu şi-a completat un dosar de acreditare din nu ştiu cîte

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiția pentru ca Crin Antonescu să rămână candidatul comun PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidențiale 2025 – Surse

Libertatea acum 32 minute
Crin Antonescu rămâne candidatul comun al partidelor PSD-PNL-UDMR până când se va face un prim sondaj care să arate cum stă în percepția românilor, au precizat miercuri, 8 ianuarie, surse politice pentru Libertatea.

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Vin pensiile pe luna ianuarie. Poștașii vor bate la ușă începând de joi

Ziare.com acum 13 minute
Distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie va începe joi, 9 ianuarie 2025, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, anunță Compania Națională Poșta Română (CNPR). Potrivit unui comunicat al companiei, transmis

Polonia a stabilit data alegerilor prezidenţiale. Când va fi organizat scrutinul şi cine candidează

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Polonia vor avea loc în data de 18 mai 2025. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Szymon Hołownia. În cazul în care niciun candidat nu obţine peste 50% din voturi, al doilea tur al alegerilor va fi organiza

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum 2 ore
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Plăţile către Stormy Daniels. Ultima încercare la Curtea Supremă a lui Trump pentru a evita sentinţa

Mediafax acum 42 minute
Donald Trump, care va prelua funcţia de preşedinte al Statelor Unite, încearcă să obţină sprijinul Curţii Supreme pentru a bloca pronunţarea verdictului în procesul privind plăţile secrete către o actriţă de filme pentru adulţi. Decizia ar urma să f

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 5 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Doi localnici au murit în incendiile din Los Angeles. Câteva celebrităţi sunt printre zecile de mii de persoane care au fugit din calea flăcărilor

Ziare.com acum 42 minute
Două persoane din rândul civililor au murit şi mai multe au fost rănite „grav”, în timp ce incendiul Eaton continuă să se extindă, au anunţat oficialii din California. Peste 30.000 de persoane şi-au părăsit casele în timp ce un incendiu de vegetaţie

Vremea

București
acum

10°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/5°