Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă? Dan Perjovschi: Se numea zala, făceai o găurică în pămînt şi apoi aruncai monede de 25 de bani sau un leu acolo, care nimerea le cîştiga pe ale celorlalţi. De fapt, era mai complicat, dar simplific eu acuma din lipsă de spaţiu. Eram destul de bun şi le luam banii la băieţii mai mari… În adolescenţă cred că alergam după fete… Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent? Artă şi politică. Trecut, prezent şi viitor. Probabil sînt extrem de plictisitor pentru cei care fac small talk. Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)? Mie îmi plac toate. Absolut toate. Nu credeam că o să mă uit vreodată la bărci cu pînze, dar m-am uitat. Îţi dai seama că sînt oameni care se pregătesc patru ani ca să alerge sub zece secunde? Am făcut înot şi aş mai face, dacă n-ar avea ăştia preţuri prohibitive la piscinele de la hotel sau n-ar astupa piscinele publice cu zgîrie nori de birouri private. Nu eram prea bun la înot, dar şi acum îmi place apa care trece pe lîngă mine cînd dau din mîini stînd pe spate…
Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)? N-aş fi macho, rasist, prost, naţionalist, extremist, egoist, mîrlan, lipsit de cultură, rău-rău, bogat de crapă, fundementalist, violent, agramat. Toate astea însă le fac unele dintre caracterele mele desenate pe pereţi. Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie-hobby care te-ar face fericit? Colecţionar de timbre, de vederi, de artă, de orice să-mi ocupe toata ziua şi seara să mă uit cu admiraţie la ce am făcut pînă atunci. Ce sentimente/stări te enervează? Oboseala, neputinţa. Cînd mă simt neînţeles. O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi