"Ploieştiul e un soi de Bucureşti mai mic" " îmi spune un amic din Plopeni. Face o referinţă la trafic şi aglomeraţie. Ar putea să se gîndească şi la dominaţia blocurilor asupra oraşului.
"Eşti bucureştean şi dai prioritate la pietoni??" " m-a întrebat uimită o prietenă din Sibiu cu cîţiva ani în urmă, cînd am oprit maşina la o trecere de pietoni.
"CFR bate pe Mitici" " curge un mesaj cu litere albe pe banda neagră ce diminuează cu 10% ecranul televizorului la meciul din finala Supercupei României la fotbal. "Miticii" au inventat aberanta bandă cu mesaje ca să mai cîştige un ban. Ardelenii au folosit-o ca să extindă eticheta către Urziceni.
"Cum, tu nu eşti din Bucureşti?!??" " a exclamat uimită o colegă de facultate prin anul doi. Ulterior a părut să mă evite pînă ce am încheiat studiile. Asta nu m-a împiedicat să mă însor cu o bucureşteancă.
Venit din urbea de unde Caragiale a simţit că se trage, deşi era născut altundeva, şi locuind în cea din care a părăsit România, caut în cele ce urmează o paralelă între Miticii începutului de secol XX şi cei ai debutului de mileniu. Cele de mai jos sînt mai degrabă schiţe de ipoteze, de la care se poate construi un portret al Miticilor contemporani. Aceştia sînt departe de a fi majoritari în Bucureştiul de astăzi, dar au calitatea de a fi excesiv de vizibili.
Pe vremea lui Caragiale, "Miticii" erau o specie aparte. Reveniţi de la Paris, Viena sau Berlin, o parte dintre ei aduseseră apucături ce imitau comportamentele de bonton de prin citadelele occidentale. Alţii, mai puţin umblaţi prin lume, le preluaseră în spiritul urbei, făcîndu-le parcă în ciudă cîinilor vagabonzi ce populau străzile spre groaza călătorilor străini, şi proclamînd un soi de oraş al luminilor. Laolaltă, "Miticii" constituiau un factor distonant, oarecum încîntători prin insolenţa dată de uşurinţa de a construi fraze, repr
