Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI şi Keynes

Publicat in Dilema Veche, joi 13 august 2009 ·

În mod tradiţional, FMI a fost văzut ca o organizaţie internaţională superobsedată de stabilitatea monetară, de echilibrarea balanţelor de plăţi. Şi nu este nimic rău în aceasta, întrucît o inflaţie mică şi îndatorarea cumpătată însoţesc o stare bună a economiei, pe termen lung. Dar cum se spune, "diavolul este în detalii". FMI a avut adesea o prezenţă de împrumutător de ultimă instanţă, ceea ce este de salutat cînd accesul la pieţe financiare este limitat sau imposibil. Dar nu automat reţetele preconizate au fost adecvate. Una dintre cauzele eşecurilor în programe de stabilizare poate fi pusă în relaţie cu "monetarismul global", care decurge din credinţa că pieţe financiare interconectate funcţionează bine, cu virtuţi sporite dacă sînt globale, că ajustările sînt relativ facile (cu costuri suportabile). Această supoziţie stă la originea deschiderii conturilor de capital, care a fost promovată de către FMI cu fervoare pînă către finele deceniului trecut. După marea criză din Asia s-a înţeles că o deschidere prematură a contului de capital poate provoca dezastre economice. Poziţia FMI s-a schimbat după acel moment şi este de remarcat că în anii cînd România a negociat aderarea la UE experţii FMI au fost alături de partea română în a pleda o deschidere graduală a contului de capital. Cerberul implacabil a fost însă la Bruxelles...

Criza financiară actuală a dat lovituri decisive fundamentelor monetarismului global, unor repere ale viziunii "tradiţionale" a FMI. Ipoteza funcţionării eficiente a pieţelor (financiare), aşa cum este datorată lui Eugene Fama şi altor economişti de la Universitatea din Chicago, este pusă la îndoială. Tezele lui Keynes (întărite de discipolul său Hyman Minsky) sînt resuscitate. Dar ele sînt readuse în actualitate din motive în principal pragmatice. Mai mult sau mai puţin, guvernele ţărilor cu pondere în economia mondială practică p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 38 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 49 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 33 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 59 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°