Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pelerinaj la Cacica pentru credinciosii catolici

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 13 august 2009 ·

Mii de pelerini vor fi anul acesta la sanctuarul national marian din Cacica, judetul Suceava. Pelerinajul va avea loc in zilele de 14 si 15 august, cu ocazia sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, si alaturi de pelerinii romani vor mai fi prezenti si crestini din tari ca Germania, Polonia, Ungaria, Austria sau Italia. La ceremoniile de anul acesta va fi prezent si IPS Ioan Robu, arhiepiscop si mitropolit de Bucuresti. Pentru crestinii catolici, pelerinajul de anul acesta capata o semnificatie deosebita pentru ca se implinesc 200 ani de cand icoana miraculoasa a Maicii Domnului a fost adusa si intronizata in prima biserica din Cacica. Printre pelerini se vor regasi Preasfintitul Petru Gherghel, episcop de Iasi, si Preasfintitul Aurel Perca, episcop auxiliar de Iasi. Din programul celebrarilor de la Cacica face parte pelerinajul tinerilor de vineri, 14 august, condus de PS Petru Gherghel. Pelerinajul incepe la circa 5 kilometri de Cacica, la 11.30, urmand ca la ora 13.30 sa aiba loc ritul primirii pelerinilor, iar la ora 18.00 Sfanta Liturghie, animata de tineri. "Cu siguranta, si anul acesta de la Cacica multi se vor reintoarce spre casele lor reinnoiti sufleteste. Dumnezeu va vorbi multor inimi, iar icoana Maicii Domnului din sanctuar va indrepta privirile multor pelerini spre cea care este plina de har, pentru a contempla impreuna cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi", a spus pr. Cornel Cadar, purtatorul de cuvant al Episcopiei Romano-Catolice de Iasi.

Mii de pelerini vor fi anul acesta la sanctuarul national marian din Cacica, judetul Suceava. Pelerinajul va avea loc in zilele de 14 si 15 august, cu ocazia sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, si alaturi de pelerinii romani vor mai fi prezenti si crestini din tari ca Germania, Polonia, Ungaria, Austria sau Italia. La ceremoniile de anul acesta va fi prezent si IPS Ioan Robu, arhi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 53 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 46 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°