Una dintre măsurile convenite de Guvern cu echipa FMI-ului pentru contracararea efectelor unei contracţii economice de două ori mai mari decât cea anticipată la începutul anului ar fi trimiterea în concediu fără plată pentru zece zile a întregului aparat bugetar public. De la vlădică la opincă – ne asigură ministrul Pogea, care precizează că măsura îi vizează inclusiv pe cei din vârful piramidei – preşedinte, premier, miniştri. N-am înţeles dacă şi parlamentarii sunt incluşi în această categorie de sacrificu, dar cred că ar trebui, pentru că sunt plătiţi de la acelaşi buget vlăguit de criză şi de management ineficient.

Economia care se face nu este mare, dar ea ar putea alimenta măcar cele două puncte ce urmează să fie adăugate pensiilor, din octombrie (cu excepţia pensiilor „speciale”).

Evident că anunţul măsurii a stârnit o serie de dezbateri tehnice, despre modalitatea în care vor fi luate aceste zece zile: în vrac sau în rate, prin programe zilnice reduse cu câteva ore sau cum altfel? Ce se va întâmpla în acele servicii unde trebuie asigurat „foc continuu”? Ca de obicei în astfel de situaţii, dezbaterea este sterilă şi inutilă, căci nu despre asta e vorba. Ci despre o atitudine – cea de solidaritate cu întregul sistem, unde greul este dus până acum doar de sectorul privat, care a fost nevoit să-şi articuleze modul de funcţionare în raport cu condiţiile mereu schimbate ale mediului economic. Spuneam într-un comentariu precedent că marea anomalie a momentului o constituie faptul că statul funcţionează cu aceleaşi consumuri la turaţia redusă determinată de criză. Că în condiţiile scăderii continue a veniturilor la buget, aparatul său birocratic consumă la fel de mult ca atunci când economia „duduia”, vorba unui premier de tristă amintire. Această vacanţă – nedorită – ar fi o primă măsură din şirul celor care ar trebui să urmeze pentru a fac