Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generalul Voinea a identificat armele folosite în Revoluţie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 13 august 2009 ·

Generalul în rezervă Dan Voinea, procuror militar pensionat, fostul şef al Secţiei Parchetelor Militare, magistratul care a lucrat în dosarele Revoluţiei din 1989 şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990, a declarat că a identificat armele din care s-a tras în 80 la sută din morţii din decembrie 1989. Sursa: Mediafax Foto

"Am reuşit să stabilim clar din ce armă s-au tras gloanţele care au ucis cam 80 la sută din morţii Revoluţiei", a afirmat Voinea. Fostul magistrat a pierdut dreptul de a continua ancheta, dosarul fiind preluat de la anchetatorii civili. Voinea a precizat că nu a apucat să stabilească cine a ordonat respectivilor militari să tragă în manifestanţi, el apreciind că acesta este stadiul în care a lăsat dosarul.

"Urmează să se afle exact în fiecare caz cine anume a dat ordinul, pentru că nu soldaţii care au executat foc sunt vinovaţii, nu vrem să punem soldaţi pe cruce", a spus Voinea, care s-a ocupat de dosare din anul 1997 până în decembrie 2007. Generalul Voinea a făcut aceste declaraţii în cursul unei conferinţe de presă susţinută de liderul Asociaţiei "21 Decembrie 1989", Teodor Mărieş. Protestul lui Mărieş, aflat în a zecea zi de grevă a foamei, este cauzat de nerespectarea unei hotărâri obţinute de organizaţia sa la CEDO, prin care magistraţii europeni obligau România să desecretizeze dosarul Revoluţiei.

Mărieş, a intrat, marţea trecută, în greva foamei, locul ales pentru protest fiind intrarea în Palatul Cotroceni, sediul Administraţiei Prezidenţiale, el cerându-i preşedintelui sprijin pentru desecretizarea tuturor dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei din 1990. Potrivit lui Voinea, aproximativ 40.000 de file din dosar au fost copiat şi trimise la CEDO, iar CEDO le-a trimis înapoi lui Mărieş şi asociaţiei sale. Cele 40.000 de file reprezintă doar 20 la sută din întregul volum al dosarului, în ordine cronologică.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arad: Accident în care au fost implicate şapte autovehicule, pe A1, în apropiere de Nădlac/ Două persoane au fost rănite/ Traficul este restricţionat - FOTO

News.ro acum 32 minute
Şapte autovehicule au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Traficul rutier este restricţionat pe sensul de ieşire din ţ

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana!“

Ziua Constanta acum 35 minute
Actorul Andrei Ionescu, soțul actriței Ileana Stana-Ionescu a urit, miercuri, 27 noiembrie. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu. Drum lin prin univers Domn Andrei! Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana! Dumneze

Von der Leyen şi-a prezentat Comisia Europeană în Parlamentul European

Ziua Constanta acum 47 minute
"Generaţia noastră de europeni trebuie să lupte încă o dată pentru libertate şi suveranitate", a declarat miercuri, 27 noiuembrie 2024,în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care

Bancnotă aniversară cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I, lansată de BNR

News.ro acum 19 minute
Banca Naţională a României lansează, începând din 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I. Bancnota are următoarele car

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum o ora
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

Amazon, Google şi Meta „păgubesc cultura, datele şi creativitatea ” pentru a antrena AI

Mediafax acum 2 ore
E ca un truc de magie ieftin - multe gesturi teatrale, mult fum, dar nimic concret la final, explică senatorul Tony Sheldon, care a condus investigaţia. El a comparat companiile cu nişte „piraţi digitali" care folosesc cultura şi datele australienil

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 2 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Alertă meteo nowcasting de lapoviţă, polei şi ceaţă în zone din Moldova şi Banat

HotNews acum 54 minute
Meteorologii au emis, miercuri, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, precipitaţii mixte şi polei, ce vizează zone din Moldova şi Banat. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 12:00, în judeţele Iaşi, Vaslui şi Boto

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°