Ecaterina Andronescu lanseaza la apa propria varianta de reformare a educatiei, menita sa taie propunerile comisiei Miclea, de care dna ministru nici nu vrea sa auda, din motive neprecizate.
Comparand proiectele insa, motivele sunt certe. Nici dna Andronecu si nici sindicatele aliate nici nu vor sa auda despre depolitizare, descentralizarea si aerisirea invatamantului romanesc.
Dintr-un bun inceput, trebuie sa spunem ca dna ministru opune unui proiect argumentat in detaliu si elaborat in mai bine de un an de un grup de specialisti, o varianta facuta pe genunchi in cateva saptamani sub presiunea si obladuirea sindicatelor, reformiste nevoie mare, in mod traditional.
Si totusi, PSD tipa ca din gura de sarpe ca nu vrea solutii pompieristice pentru educatie. Pai, care e varianta pompieristica si care e cea temeinica?
Dar sa vedem care sunt marile deosebiri intre cele doua variante pentru invatamantul preuniversitar?
Comisia Miclea propune, in primul rand, un invatamant descentralizat si depolitizat, aflat preponderent in subordonarea autoritatilor locale, cu profesori angajati si, eventual, dati afara de scoala, cu directori alesi de consiliul de administratiei al scolii, cu dascali evaluati anual pe criterii certe de performanta.
In varianta Miclea, Ministerul Educatiei face strategii, proiecte de legi, cea mai mare parte dintre programe, dar nu are legatura cu managementul retelei scolare.
Comisia Miclea propune un invatamant obligatoriu de 10 clase, nediferentate pe cicluri, pe care elevul le va putea face in localitatea de domiciliu, langa familie, cu aceiasi colegi, fara fracturi.
In acesti ani copilul trebuie sa capete competente de supravietuire sociala, inclusiv de comunicare, limbi straine, folosirea computerului. Aceste abilitati vor fi testate, la sfaristul clasei a
