Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea de-a doua sesiune a bacalaureatului începe luni cu 47.000 elevi înscrişi

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Peste 47.000 de elevi s-au înscris la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, examenul începând luni cu proba orală la Limba şi literatura română.

La a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 47.464 elevi care nu s-au prezentat la sesiunea din iulie sau care nu au promovat una sau mai multe probe organizate în anii anteriori.

Candidaţii din această sesiune au fost repartizaţi în 129 centre de examen, iar lucrările lor la probele scrise vor fi evaluate în 58 de centre regionale, se arată într-un comunicat de joi al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI).

Examenul de bacalaureat va continua marţi, 18 august, cu proba orală la Limba şi literatura maternă, urmată în 19 august de testarea la Limba şi literatura modernă.

Examinarea la probele orale şi practice se va face de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezenţa a cel puţin trei candidaţi. Fiecare profesor evaluează răspunsul candidatului de la aceste probele cu note întregi de la 1 la 10, în funcţie de baremul de evaluare, astfel încât diferenţa dintre notele celor doi profesori evaluatori să nu depăşească un punct. Nota finală la proba respectivă se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate de cei doi examinatori.

Pentru probele orale, candidaţii vor extrage un singur bilet, însă au dreptul la un al doilea bilet, caz în care nota va fi scăzută cu un punct. Subiectele pentru probele orale au un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10 - 15 minute. Un candidat se consideră "promovat" la proba orală sau practică dacă a obţinut minimum nota finală 5.

Probele orale sunt eliminatorii. Candidaţii care obţin o notă sub 5 sau nu se prezintă la o probă orală sunt declaraţi "respinşi", respectiv "neprezentaţi" şi pierd dreptul de a participa la probele următoare. Ace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în Dobrogea s-a extins! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 20 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 28 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 2 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 3 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°