Şi-a dorit să fie poliţist pentru a-i ajuta pe cei mai slabi şi a ajuns să fie medaliat. Pentru Bogdan Teodor, dorinţa de a ajunge poliţist a încolţit încă din timpul liceului. „A fost o dorinţă de a-i apăra pe cei nevoiaşi, de cei care erau mai puternici, mai lipsiţi de caracter şi mai lipsiţi de educaţie. Locuiam în cămin în zona Bariera Bucureşti şi am văzut multe lucruri care se petreceau şi nu ştiam cum să fac să-i ajut pe cei mici, pentru care puteam să lupt”, povesteşte actualul agent şef principal de proximitate al Secţiei nr. 4 Ploieşti.
În anul 1986, când era salariat la Upetrom Ploieşti, am depus documentele pentru Academia de Poliţie, dar, tocmai când dosarul fusese finalizat, un ordin ministerial interzicea celor care nu aveau armata făcută să poată accede în această instituţie. „Am plecat în armată şi după ce am venit am plecat în şcoala militară de la Câmpina. Dosarul nu a mai trecut pentru Academie. Am terminat şcoala de agenţi de poliţie în decembrie 1991 şi de atunci lucrez în cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, din 2003 fiind poliţist de proximitate”, spune Bogdan Teodor.
Mândria părinţilor
Părinţii săi au primit vestea că se face poliţist ca pe o glumă, dar ulterior, când au văzut că se concretizează, au fost entuziasmaţi. „Când m-au văzut pentru prima dată în uniformă au plâns, erau lacrimi de bucurie, de euforie. Când am depus jurământul au plâns pe platoul de la şcoală... Apoi, când au văzut greutăţile, au fost mâhniţi, pentru că eram acasă mai mult musafir. Vizitele erau rare şi scurte. Au fost zile în care ajungeam şi plecam înapoi pentru că intram în ture”.
După anii de experienţă acumulată, agentul spune că intrând în profunzimea muncii de poliţist, dorind să faci ca lucrurile să fie pe placul tău, să respecţi legea şi să fii mai aproape de cetăţean, ţi-e din ce în ce mai greu. „Problemele su