Campioana României va participa mâine şi duminică, în Sala Polivalentă „Traian“, la primul turneu amical al verii, „Memorialul Constantin Stănculescu“. Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi va măsura forţele cu HC Roman, Tomis Constanţa şi campioana Serbiei, ORK Vrnjacka Banja.
În acest timp, fetele de la Rulmentul Braşov SE PREGĂTESC ÎN GERMANIA
Cu două săptămâni înainte de începerea Ligii Naţionale de handbal feminin, Oltchim organizează a patra ediţie a turneului internaţional „Memorialul Constantin Stănculescu“. Fetele antrenate de Radu Voina vor debuta astfel în prima competiţie neoficială înainte de startul sezonului, unde au ca obiectiv atât câştigarea Ligii Naţionale, cât şi accederea în finala Champions League.
La acest turneu amical, tehnicianul campioanei nu va pune accentul pe rezultate, ci va încerca să ruleze tot lotul pe parcursul celor trei jocuri, pentru a da şansa tuturor handbalistelor să evolueze. „Vom disputa trei meciuri care să ne ajute în pregătire. La acest turneu vom încerca să lăsăm toate fetele să joace. Nu ne aşteptăm la lucruri deosebite“, a declarat Voina.
Meci greu cu Tomis
Prima echipă cu care Oltchim se va confrunta mâine, Tomis Constanţa, s-a întărit semnificativ în această vară şi va lupta pentru un loc fruntaş în noul sezon. Cu alt antrenor pe bancă, Zoran Kurtes, dar şi cu jucătoare noi ca Janina Luca, Elena Avădani (Oltchim), Mihaela Crăcană (Oţelul) sau Andreea Tîlvâc (CSM Ploieşti), formaţia de pe Litoral promite că va fi cel mai puternic adversar al „galacticelor“ în campionatul viitor.
Cealaltă echipă din Liga Naţională, HCM Roman, nu se lasă mai prejos şi anunţă că se va bate şi ea pentru un loc în competiţiile europene. Formaţia pregătită de Cornel Bădulescu le-a achiziţionat până acum pe Mihaela Tivadar (Elda Prestigio - Spania) şi pe Marinela Gherman (Jolidon Cluj), urmând s