Nu iarna lui Napoleon, de demult, ci toamna lui '41, a plecărilor nesigure şi-a îngrijorărilor cu ţintă precisă, umple, monocord, volumul lui Ion Sofia Manolescu, Întîlnirea cu focul, apărut în 1944, la Tiparul Universitar. Îmbinare de naivităţi grave - fricile sînt aceleaşi, ale fiecăruia, şi de ecouri slabe, cenuşii, ale cărţilor citite, poze ale unor eroi sub arme, faţă cu realitatea propriei concentrări. Sub două versuri din Apollinaire (din Merveille de la guerre), încap cîteva cronici de nelinişte şi duioasă pierdere cu firea, strecurînd cîte-o poantă tristă ("A plecat poetul în război/ Peste mări şi peste ţări de vis./ Omul lui pe care l-a cîntat/ Trebuia acum să-l fi ucis" - Plecarea poetului) printre litanii de împăcare cu soarta: "Crească pomul, putrezească mîna;/ Tot risipă le va fi ţărîna,/ Crească veacul, putrezească clipa;/ Tot nimicul le va fi risipa." (Rugă pentru fratele căzut).

Întîlnirea cu focul - evenimentul care, temut şi necesar, dă titlul volumului, e un alt fel de joc de-a v-aţi ascuns, joc de rachete: "Departe de tot, prea departe,/ În ţara cu altfel de moarte,/ La casa c'o toamnă bogată/ Îmi doarme copila uitată.// Tu treci peste-a visului punte,/ Sărut-o pe ochi şi pe frunte,/ Dar vezi nu cumva s'o trezeşti - / Să umbli cu paşi îngereşti." Cruţarea unui colţ de linişte, în ţara închipuită unde, de fapt, e tot război. Altminteri, "în Rusia lui Serghei Esenin/ Amurgu-i ca o baltă de venin,/ Pe după dealuri încrustate'n piatră,/ Căţeaua morţii schelăie şi latră." (Amurg în Rusia). Realitatea stepelor cutreierate de moarte şterge orice familiaritate literară cu peisajul pe care alţi poeţi, în lumi mai bune, îl vor fi iubit. Rusia războiului nu mai e Rusia lor.

Recuperarea, fără posibilităţi, a acelei ţări din cărţi, ţara foştilor oameni şi-a fostelor libertăţi, e un melancolic Cîntec la Odesa: "Umblu pe străzi