Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Oraşul Luminilor“ devine „Oraşul Maşinilor Electrice“

Publicat in Adevarul, vineri 14 august 2009 ·

Primarul Parisului va pune la dispoziţia locuitorilor o flotă de 4.000 de maşini electrice.Sistemul de închiriat autovehicule eco va fi lansat la sfârşitul lui 2010. Primarul Bertrand Delanoë vrea să diminueze cantitatea de emisii de CO2 din oraş cu 22.000 de tone anual. Planul primarului din Paris  a fost anunţat în iunie 2008, când acesta susţinea că „sistemul de închiriere a maşinilor electrice va revoluţiona transportul urban“.

După o întârziere de mai bine de un an, săptămâna aceasta s-a format un consiliu local special ce se va ocupa de implementarea programului.

Reprezentanţii acestui consiliu nu au estimat încă bugetul necesar pentru a pune pe picioare proiectul, însă, potrivit calculelor celor de la cotidianul „Le Parisien“, suma s-ar ridica la aproape zece milioane de euro. Costurile ar acoperi construirea a 1.400 de centre pentru închirierea şi pentru reîncărcarea bateriilor maşinilor, care să acopere toate zonele oraşului.

Taxă lunară de înscriere

Cei care vor să se înscrie în program trebuie să prezinte permisul auto şi să achite o taxă lunară cuprinsă între 15 şi 20 de euro. „Lansarea Autolib este programată pentru sfârşitul anului 2010, cel mai târziu mijlocul anului 2011.

Estimăm că prin acest sistem de închiriere a maşinilor electrice vom diminua cantitatea de emisii de dioxid de carbon cu circa 22.000 de tone pe an“, spune Bertrand Delanoë, primarul Parisului.

Acesta susţine că prin implementarea ideii sale oamenii nu vor mai fi nevoiţi să-şi achiziţioneze propria maşină pe care să o folosească mereu, ceea ce ar însemna o decongestionare semnificativă a traficului.

Din acelaşi motiv, în 2007, Delanoë a lansat în Paris programul de închiriat biciclete Vélib. Modelul a fost preluat ulterior de multe alte ţări ale lumii, printre care şi România.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 55 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum o ora
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 40 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°