Scena părea absolut neverosimilă: între orele trei şi patru dimineaţa, figuri livide de sindicalişti, studenţi şi elevi se opreau în faţa camerelor de televiziune pentru a spune câteva platitudini despre ceea ce ministrul Ecaterina Andronescu pretinde că au fost negocieri pe textul Codului educaţiei.

Doamnei ministru i se părea un act de eroism, deşi era evident că aveam de-a face cu o mascaradă, pentru că înghesuirea unui număr atât de mare de personaje cu interese atât de diferite într-o sală pentru „a negocia” un text masiv într-un interval de timp atât de scurt numai dezbatere serioasă şi profesională nu se poate numi. Poate doar subterfugiu politic. Iar dacă o credem pe secretarul de stat din MECI Oana Badea, marele Cod al doamnei Andronescu a fost elaborat în mare secret de un grup restrâns de iniţiaţi care nu au comunicat cu toţi secretarii de stat.

Tot evitate au fost şi o serie de asociaţii profesionale serioase ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, Ecaterina Andronescu preferând să discute doar cu sindicatele, adică exact cu organizaţiile cele mai refractare faţă de reforme de orice fel.

Câţiva reprezentanţi ai acestor organizaţii şi societatea civilă, prin SAR, au elaborat totuşi analize comparative ale „legilor Andronescu” şi ale „legilor Miclea”, din care rezultă că varianta Andronescu este doar o colecţie de ajustări care menţin caracterul etatist, centralizat şi excesiv politizat al sistemului actual, iar varianta Miclea încearcă o reformă a întregului sistem, de la grădiniţă la universitate, în spiritul unei descentralizări autentice, dând putere de decizie consiliilor judeţene şi consiliilor de administraţie ale şcolilor, precum şi libertate de acţiune directorilor şi profesorilor, astfel încât să se poată răspunde necesităţilor specifice elevilor din fiecare şcoală sau zonă. @N_