Daniel N. avea 24 de ani în 1989, locuia şi lucra în Bacău. Cea mai mare pasiune a lui era pescuitul.
"Mergeam la pescuit cu prietenii în zona barajelor de pe Siret, de la Faraoani, undeva lângă Bacău. Ne duceam aproape la fiecare sfârşit de săptămână. Locul ăla nu era numai preferatul nostru, ci al tuturor pescarilor din Bacău. În fiecare week-end, gara era plină de bărbaţi cu undiţe. Din păcate, permisele de pescuit se obţineau foarte greu şi majoritatea îşi satisfăceau pasiunea ilegal.
Şi Miliţia, şi cei de la Asociaţia Vânătorilor ştiau că pe baraj se dă la peşte ilegal. Iar raziile erau ceva frecvent. Numai că, din marea aia de oameni, dacă reuşeau să prindă 2-3...
Într-o sâmbătă, în vara lui 1989, ne pregăteam să plecăm de pe baraj la trenul care pleca spre Bacău pe la două jumate. Făceam cam o jumătate de oră de mers pe jos până la gară. La un moment dat, a apărut pe mal un om cu o maşină mare, cu atelier mobil în spate. Adică, avea în spate o benă cu strung şi alte utilaje din astea, şi în faţă o cabină. Şoferul, care mai era cu un bărbat în faţă, a oprit şi ne-a întrebat pe toţi care eram acolo dacă nu vrem să mergem cu ei la Bacău, să nu mai dăm banii pe tren, că ei oricum se duceau încolo. Aproape toţi am zis că mergem. Eram vreo 20-25 de oameni. Ne-a înghesuit pe toţi în atelierul mobil şi am plecat la drum.
Singura cale de comunicare între atelierul mobil şi cabina şoferului era o sonerie. Omul care conducea ne-a zis că, atunci când ajungem în Bacău, la locul în care vrem să coborâm, să sunăm, şi el opreşte pe dreapta.
Când am intrat în oraş am început să apăsăm pe rând pe butonul soneriei. Se auzea că sună, dar maşina nu oprea. A mers întins până în centru şi a oprit fix în faţa sediului Miliţiei.
Noi am rămas interzişi. Ne-a deschis uşa un ofiţer
