Deşi Dacia e pe creştere, producătorul de motoare, piese şi accesorii pentru autovehicule UAMT Oradea (UAM) a consemnat pentru primul semestru din 2009 un profit net de 89.270, în scădere cu 24,3% faţă de câştigul aferent perioadei similare a anului trecut.Veniturile totale ale furnizorului Dacia au scăzut cu 29,3% în primele şase luni, la 18,4 milioane lei, de la valoarea de 26,3 milioane lei înregistrată în aceeaşi perioadă din 2008, iar cheltuielile totale s-au redus în ace
Deşi Dacia e pe creştere, producătorul de motoare, piese şi accesorii pentru autovehicule UAMT Oradea (UAM) a consemnat pentru primul semestru din 2009 un profit net de 89.270, în scădere cu 24,3% faţă de câştigul aferent perioadei similare a anului trecut.
Veniturile totale ale furnizorului Dacia au scăzut cu 29,3% în primele şase luni, la 18,4 milioane lei, de la valoarea de 26,3 milioane lei înregistrată în aceeaşi perioadă din 2008, iar cheltuielile totale s-au redus în aceeaşi măsură, de la 26 milioane lei la 18,3 milioane lei.
Potrivit Mediafax, în intervalul analizat, firma a avut o cifră de afaceri de 17 milioane de lei, în scădere cu 35,3% faţă de intervalul similar din 2008.
Scăderi peste scăderi
UAMT a bugetat venituri mai mici cu 8,6% pentru acest an, de la 49,2 milioane lei la 45 milioane lei, şi un profit net în urcare la 840.000 lei, de la 68.010 lei în anul anterior.
Totodată, compania mizează pe afaceri de 44,5 milioane lei, cu 3% mai reduse faţă de anul trecut, când au totalizat 46,1 milioane lei.
UAMT, listată la Bursa de Valori Bucureşti, are un capital de 11,28 milioane lei, împărţit în 25,08 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,45 lei.
Conform celor mai recente raportări, acţionarul majoritar al UAMT este Asociaţia Salariaţilor, cu o participaţie de 56,13% din capital.