În ultimii 20 de ani, politicienii români au făcut deseori dovada că nu respectă nicio regulă de minimă civilizaţie privind exprimarea în spaţiul public. Ziariştii s-au numărat şi ei printre victimele aleşilor. „Măi, animalule!“, „găozar“, „păsărică“, „ciocu’ mic!“ sunt doar câteva dintre expresiile folosite de aleşii poporului. Fie că au vrut să arate cine este „cel mai tare în gură“, fie că şi-au găsit inamicul în spatele unei întrebări puse de un jurnalist, aleşii noştri şi-au dat arama pe faţă de fiecare dată când s-au simţit prinşi „în corzi”. Sau pur şi simplu au considerat că aşa trebuie să se exprime în contextul dat.

Politicienii au simţit că acest mod de a se prezenta, începând de la atacurile verbale la adresa adversarilor până la a dansa în public, este o armă redutabilă şi că prinde la unii cetăţeni.

„Modele“ sociale

Unele dintre etichetele jignitoare pe care aleşii le-au lipit „victimelor” fac trimitere la regnul animal, altele sunt improvizaţii de situaţie. Nervoşi, politicienii români uită adesea ce statut au şi adoptă limbajul de cartier, pentru ca ulterior să retracteze sau să-şi nuanţeze afirmaţiile.

„Noi nu luăm în tragic declaraţiile picante ale politicienilor, ne-am obişnuit. Însă trebuie ţinut cont de faptul că cetăţenii se raportează la ceea ce văd în mediul politic“, spune politologul Alexandru Radu.

„Animalul“ de presă

Expresia „Măi, animalule!“, adresată unui jurnalist, îi aparţine lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi este considerată un exemplu de astfel de derapaj. În anii ’90, pe când se afla într-o vizită la Constanţa, Ion Iliescu s-a enervat la culme pe un jurnalist care i-a adresat o întrebare considerată de preşedinte ca fiind tendenţioasă.

„Măi, animalule!“ a fost replica lui Iliescu. O continuare în aceeaşi notă a venit