Directorul general al fondului de capital privat Blackstone Group LP, Stephen Schwarzman, a devenit anul trecut cel mai bine plătit şef de companie din Statele Unite, încasând 702,4 milioane de dolari, câştig generat în principal de listarea la bursă a Blackstone, informează Mediafax. Pe poziţia a doua după plata încasată în 2008 se plasează directorul general al Oracle Corp, Larry Ellison, cu 557 milioane de dolari, potrivit unui studiu efectuat de institutul independent de cerc
Directorul general al fondului de capital privat Blackstone Group LP, Stephen Schwarzman, a devenit anul trecut cel mai bine plătit şef de companie din Statele Unite, încasând 702,4 milioane de dolari, câştig generat în principal de listarea la bursă a Blackstone, informează Mediafax.
Pe poziţia a doua după plata încasată în 2008 se plasează directorul general al Oracle Corp, Larry Ellison, cu 557 milioane de dolari, potrivit unui studiu efectuat de institutul independent de cercetare The Corporate Library.
Analiştii consideră că Schwarzman îşi va păstra "titlul" şi în următorii ani, tot datorită "reculului" listării Blackstone pe bursa de la New York în 2007.
Industria petrolului este la putere
Deşi primii doi clasaţi vin din sectorul financiar şi cel IT&C, şapte din primii 10 cei mai bine plătiţi directori generali din Statele Unite provin din industria petrolului şi gazelor naturale, potrivit raportului citat.
Top 10 este completat de şeful retailerului de articole vestimentare Abercrombie & Fitch, Michael Jeffries.
Şapte dintre primii 10 clasaţi au încasat mai mult de 100 milioane de dolari fiecare anul trecut, însă numai trei dintre aceştia au reuşit această performanţă şi în 2007, iar doi au fost, în 2008, în ultimul an de activitate profesională.
7 oameni s-au îmbogăţit din preţul petrolului
O altă evoluţie surprinzătoare în clasamen