Naţionala a bifat prima acţiune a acestui sezon. Amicalul cu Ungaria nu a însemnat în nici un caz vreun test fotbalistic de speriat, vreo piatră de încercare pentru reprezentativii noştri.

Resuscitarea unor pricini istorice şi aritmetica primară a statisticilor nu m-au dat niciodată jos din pat. Apreciez momentul doar pentru faptul că Răzvan Lucescu a avut posibilitatea să se mai salute cu fotbaliştii cărora este dispus să le acorde credit, a mai îndulcit cu o victorie trecutele suferinţe şi a avut astfel prilejul să practice, aşa cum ştie el mai bine, terapia de grup.

Selecţionerul pune mare preţ pe atmosfera de la echipă şi, cel puţin din acest punct de vedere, acţiunea Ungaria are o importanţă bine determinată. Calitatea relaţiilor dintre componenţii lotului naţional poate aduce singurul plus în evoluţia echipei câtă vreme fotbaliştii valoroşi nu pot fi inventaţi peste noapte. Abia acum, când observăm că opţiunile lui Răzvan Lucescu nu sunt, cu mici excepţii, departe de cele ale lui Victor Piţurcă, putem reconsidera, dacă avem bun simţ, calificativele cu care era gratulat în trecut fostul antrenor al Naţionalei pentru opţiunile sale în privinţa selecţiei.

Oferta campionatului intern pentru echipa naţională nu este deloc generoasă. Invazia în liga lui Mitică a colonialiştilor ieftini şi de valoare îndoielnică a fost un bun prilej de gheşeft doar pentru samsarii fotbalului. Iar conducătorii fraieri au căzut în plasa negustorilor de iluzii, au cumpărat la grămadă, crezând ei că vor ieşi în câştig dacă vor redirecţiona banii necesari centrelor de copii şi juniori către importurile de doi lei.

Abia în timpul din urmă şi-au mai dat seama guguştiucii că s-au fript şi au început să schimbe macazul. Dar efectele celor câţiva ani ai derutei prosteşti vor mai persecuta o perioadă de timp performanţele echipelor reprezentati