Asinus aureus
Pe arşiţă, pe ploaie, pe vânt, măgarul era mereu la datorie. De o veşnicie părea a nvârti acel butuc de lemn care, printr-un angrenaj rudimentar, frământa argila dintr-un bazin circular, ncins n ghizduri grele de ciment. Din depărtare, strania arătare sugera, mai degrabă, silueta unei fântâni ntre plopii de pe malul Dunării, decât o ingenioasă manufactură ţărănească.
Într-un sat toropit sub dogoarea amiezii, când lucrătorii istorivţi căutau un petic de umbră, măgarul şi continua neistovit travaliul. Harnic, ursuz, adesea flămând, punea un strop de sudoare n fiecare ţiglă sau olană zămislită n acel loc, căruia ţăranii i spuneau simplu: "la ţiglărie".
Nu i se mai ştia vârsta. În ameţitoarea-i rotire dăduse, cu siguranţă, de câteva ori ocol Pământului. Suporta cu stoicism foamea, setea, biciul şi loviturile. Părea mpăcat cu acest calvar, nvârtind fără oprire acel butuc, convins de cosmica lui misiune. Învârtea, poate, "Osia Lumii".
Până ntr-o zi când, lemnul ce frământa lutul părea o cumpănă de fântână părăsită. Doar vântul toamnei mai şuiera printre stelajele din şoproanele părăsite, unde, altădată, se uscau ţiglele şi olanele. Focul cuptorului se stinsese demult, iar printre stoborii rari şi putrezi ai gardului nu se mai zărea ţipenie de om. Măgarul trecuse la cele veşnice şi totul s-a dus de izbelişte.
Imaginea lui m-a urmărit tot timpul. Îl caut mereu, l caut peste tot: pe lungile cărări ale transhumanţei, asudat, poate, sub greutatea samarului; n reprezentările celor din breasla lui messer Vasari; pe Pajiştile Raiului nchipuite de John Steinbeck...
Mi s-a părut a fi şi el n nelipsitul alai ce-L nsoţea pe Mântuitor n "Fuga n Egipt". Se zice că el ar fi văzut ngerul pe care Balaam nu l-a zărit. Asinul, ne spune Cornelius Agripa, rudă de spirit cu abatele Tri
