La Festivalul Anonimul de la Sfântu Gheorghe, proiecţiile nocturne sunt însoţite, seară de seară, de un concert. E ca un preludiu la filmele diverse rulate în număr mare până spre dimineaţă.
Dacă în camping a cântat, miercuri seară, folkista Maria Magdalena Dănăilă, pe malul mării, sub cerul înstelat, Cvartetul Ambiance i-a încântat pe participanţii şi invitaţii Festivalului Anonimul cu lucrări de Mozart şi Bach. Un concert al aceluiaşi cvartet a fost programat şi aseară, dar în camping. În debutul Nocturnelor de astăzi va evolua DJ Gojira (muzică electronică).
COMPETIŢIE STRÂNSĂ
Lumea se arată mulţumită. Deşi serile sunt răcoroase aici în Deltă, marele public urmăreşte atent ceea ce i-au pregătit selecţionerii Anonimului. Totuşi, nu-şi spune încă părerea despre filmele din concurs - lungmetraje şi scurtmetraje. O va face sâmbătă, când va fi permisă votarea pe calculator, în camping. Fiindu-le încredinţată jurizarea, spectatorii (public cinefil mult mai avizat la actuala ediţie) şi-au luat în serios acest rol şi evită să-şi exprime, deci, opiniile oficial, în faţa jurnaliştilor, până la exprimarea votului. Ei urmăresc filmele fie ziua, în cele trei săli de cinema din "Green Vilage", fie noaptea, în camping, când sunt reluate producţiile din competiţie.
Miercuri seară, înainte de a vedea lungmetrajul "199 de reţete de fericire", regia Andres Waissbluth (Chile&Spania), publicul a aplaudat-o pe una dintre actriţele distribuite în film, venită din Chile la Sfântu Gheorghe - Tamara Garea. Ea s-a arătat fericită că a putut ajunge într-un loc "atât de special" cum e Delta Dunării, pentru a prezenta filmul premiat anul trecut la Valdivia.
La concurenţă cu această producţie şi cu celelalte cinci selecţionate este şi filmul românesc proiectat ieri - "Cealaltă Irina" de Andrei Gruzsniczki. Merită reţinut şi titlul "Tulpan"