Diagnosticul cel mai des evocat este cel de osteomielită, mai ales când este vorba de un adolescent sau adult. Febra, semnele locale de inflamaţie, hiperfixarea scintigrafică vin în sprijinul acestui diagnostic. (...) DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

Diagnosticul cel mai des evocat este cel de osteomielită, mai ales când este vorba de un adolescent sau adult. Febra, semnele locale de inflamaţie, hiperfixarea scintigrafică vin în sprijinul acestui diagnostic. Trebuie întotdeauna făcut un examen bacteriologic, dacă nu suntem siguri, dar şi unul anatomopatologic, dacă la biopsie se extrage material puriform. Granulomul eozinofil poate fi luat în discuţie dacă osteoliza este pură, fără reacţie condensantă, localizată la nivelul diafizei unui os lung sau la bazin. Invazia părţilor moi este importantă, vizibilă pe CT şi IRM, însă histopatologia permite diferenţierea clară. Alte leziuni luate în discuţie sunt: osteosarcomul osteolitic, reticulosarcomul primitiv sau chiar o leziune osoasă chistică simplă. La copilul sub 5 ani, trebuie să ne gândim la metastaza osoasă a unui neuroblastom sau la localizarea scheletică a unei leucoze. La pacientul în vârstă, în faţa unei imagini de rarefiere osoasă, ne putem gândi la un mielom sau metastaza unui carcinom nediferenţiat bronic sau testicular, mai frecvente la această vârstă decât sarcomul Ewing (SE). TRATAMENT A. Radioterapia SE sunt tumori radiosensibile. Doza eficace pare să se situeze între 55 şi 60 Gy, dar s-au folosit uneori şi doze de 70 Gy. Iradierea se face pe o perioadă de cinci-şapte săptămâni. Câmpul de iradiere depăşeşte întotdeauna imaginea radiologică, însă trebuie să menajeze organele vecine. La nivelul trunchiului trebuie apărate cât se poate tubul digestiv, măduva spinării, inima. Limitele sectorului de iradiat se stabilesc cu exactitate prin IRM şi CT. În statisticile vechi, supravieţu