Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botosani: Bugetarii nu-şi vor pierde scaunele

Publicat in Adevarul, vineri 14 august 2009 ·

Majoritatea direcţiilor şi agenţiilor de stat sunt deficitare la capitolul personal. Din această cauză, disponibilizările recomandate de ministrul de Finanţe nu se vor aplica la Botoşani.

Primăria Botoşani, Prefectura, Poliţia şi unităţile de sănătate publică sunt doar câteva dintre instituţiile publice unde nu se vor face disponibilizări. Ca să facă faţă crizei economice, unităţile au blocat posturile vacante sau au eliminat sporurile salariale.

Nici unul dintre cei peste 500 de angajaţi ai Primăriei nu va intra în concediu fără plată şi nici nu va fi disponibilizat. Instituţia înregistrează deja un deficit de personal de 15%. „Noi dispunem de fondurile necesare pentru achitarea salariilor tuturor angajaţilor până la sfârşitul anului“, a declarat Cătălin Flutur, primarul Botoşani. Ca măsură anticriză, Primăria a blocat la începutul anului peste 30 de posturi.

Angajat al Prefecturii, pe lista neagră

Disponibilizări sunt aşteptate la cabinetul prefectului. „Unul dintre colegii mei ar putea fi concediat, dar aşteptăm o decizie de la Bucureşti“, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. În urma unui pact încheiat cu sindicatele, Direcţia de Sănătate Publică a renunţat la toate sporurile, cu excepţia celui de vechime, pentru a-şi păstra angajaţii. ,,Până la sfârşitul anului vor pleca trei oameni, ca urmare a pensionării“, a declarat doctor Tamara Ciofu, director DSP.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) nu numai că nu renunţă la personal, ci face noi angajări. „Avem nevoie de agenţi mai ales la posturile comunale“, a declarat comisar şef Viorel Şerbănoiu, şeful IJP Botoşani. Cei peste 1.200 de angajaţi ai Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului (DJPDC) ar putea munci fără bani în următoarele trei luni. Lunar se cheltuie cu salariile 2,7 milioane de lei. „Nu dăm afară personalul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Profesor de matematică, arestat preventiv sub acuzaţia de agresiune sexuală/ Ar fi abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că a abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita. Profesoru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 54 minute
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 8 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Bărbat acuzat de tentativă de omor, după ce a dat foc unui imobil în care se aflau trei persoane / Fapta, comisă „cu premeditare şi prin cruzimi”, pe fondul geloziei/ Una dintre victime, în stare critică

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv sub acuzaţiile de tentativă de omor calificat, distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, după ce a dat foc unui imobil din Capitală în care se aflau tr

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 34 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Germania poartă discuţii pentru a cumpăra rachete Patriot pentru Ucraina, după ce SUA au oprit livrările

News.ro acum 28 minute
Germania este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Ucraina, pentru a o ajuta să contracareze unele dintre cele mai puternice atacuri ruseşti de la începutul războiului în 2022, a declarat vineri un purtător de cuvân

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°