Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orezul din Gighera, pe piaţa internaţională

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 14 august 2009 ·

După ce a investit câteva milioane de euro în orezăria de la Gighera, în 2009, compania italiană Riso Scotti va avea prima producţie în Dolj. Orezul obţinut va ajunge atât pe piaţa din România, cât şi pe cea internaţională.

La aproape 20 de ani de la Revoluţie, timp în care orezul nu a mai fost plantat, orezăria de la Gighera şi-a reluat în sfârşit activitatea. Aproximativ 1.100 de hectare de teren de pe raza comunei sunt acoperite cu plantaţii de orez. Cei care au avut curajul să investească într-o astfel de cultură nu sunt locuitorii din Gighera, ci cel mai mare producător şi importator de orez din Europa - compania italiană Riso Scotti. „Firma a început investiţiile pe terenul comunei Gighera de aproape şase ani. Anul trecut au reuşit însă să însămânţeze cu orez aproximativ 1.100 de hectare, astfel că în toamnă va fi recoltată prima producţie de orez. Este pentru prima dată, după mulţi ani, când vom avea producţie de orez în Gighera“, a explicat Ion Dăbuleanu, primarul comunei.

Suprafaţa deţinută de firma italiană este mult mai mare decât cea cultivată şi reprezintă aproape un sfert din cele 12.270 de hectare aflate în extravilanul comunei. „Avem în total 3.600 de hectare de teren, dar nu sunt cultivate decât 1.076 din acestea (aproximativ 30% din terenul deţinut), pentru că suprafeţele nu sunt comasate“, a declarat Carlo Geranzani, unul dintre cei mai mari cultivatori de orez din Europa. El a pus pe picioare şi fermele de orez din Dăneasa, Brăila şi Vlădeni (familia lui se ocupă cu această activitate de peste 100 de ani). Astfel, printre suprafeţele cu orez sunt şi cele plantate cu porumb, căruia umezeala din jur nu pare să-i priască.

„De anul viitor vom avea şi culturi eco“

Pe măsură ce proprietarii din zonă vor fi de acord să-şi vândă terenurile sau vor accepta schimburi, investitorii italieni intenţionează să măreas

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut

News.ro acum 14 minute
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În contextul avertizării meteorologice COD ROŞU emisă miercuri, 16 iulie 2025, pentru zona Paşcani şi localităţile înve

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 30 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum 46 minute
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 2 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°