Cea mai mare parte a corespondenţei Elenei Văcărescu - aflată în arhive publice şi private - rămâne încă inedită, strângerea ei între coperţile unor volume nefiind tocmai o operaţie lesnicioasă având în vederea prolificitatea epistolară a scriitoarei. în buna tradiţie franceză, urmaşa Văcăreştilor găsea o plăcere în comunicarea elegantă prin scris şi opera ei propriu-zisă îşi găseşte un pandant în epistolele expediate de ea.

Originalul scrisorii de faţă - în limba franceză - se află la domnul Mircea Mavriki de la Stockholm/Bruxelles, care în această vară mi-a comunicat cu bunăvoinţă conţinutul ei, îngăduindu-mi să-l dau publicităţii. Sunt rânduri senzaţionale care dezvăluie legăturile Elenei Văcărescu cu serviciile secrete ale ţării sale, cu a căror activitate pare să fi fost la curent. După citirea acestor rânduri se naşte, firesc, întrebarea dacă prezenţa scriitoarei la Paris şi Geneva nu va fi avut şi o conotaţie de această natură.

Prima problemă care se pune în legătură cu această epistolă, a cărei desluşire nu este prea facilă, se leagă de datarea ei: anul care ar putea fi citit "1900" este, cu cea mai mare probabilitate, "1933". Cui îi este adresată? în scrisoare este amintită o carte închinată lui Machiavelli, fapt care mi-a îndreptat atenţia spre diplomatul şi scriitorul Const.Antoniade, reprezentant al României, în aceeaşi perioadă, la Societatea Naţiunilor. Elena Văcărescu, membră a Comisiei Internaţionale de Cooperare Intelectuală1, organism al Societăţii Naţiunilor care îşi avea sediul la Geneva, îi scria aşadar soţiei lui Const.Antoniade, în 8 august 1933, de la conacul familiei de la Văcăreşti (jud.Dâmboviţa). Aici, în satul de baştină al boierilor poeţi Văcăreşti, în apropiere de Târgovişte, îşi petrecuse copilăria2, în cultul trecutului familial şi al folclorului literar pe care avea să-l facă cunoscut în Occident de cât