Cancelarul Germaniei, Angela Merkel este aşteptată vineri la Soci, pe malul Mării Negre, unde va avea discuţii cu preşedintele rus Dmitri Medvedev. Pe agendă figurează principalele dosare internaţionale şi dosarul firmei Opel.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel este aşteptată vineri la Soci, pe malul Mării Negre, unde va avea discuţii cu preşedintele rus Dmitri Medvedev. Pe agendă figurează principalele dosare internaţionale şi dosarul firmei Opel.
Acesta din urmă este foarte "sensibil" în Germania, iar Angela Merkel a anunţat că se va implica personal pentru rezolvarea sa. O implicare cu caracter în parte electoral, deoarece pe 27 septembrie au loc alegeri legislative în Germania.
De fapt, este vorba de găsirea unei grup dispus să preia firma în condiţii cât mai favorabile pentru salariaţii germani, dat fiind că americanul General Motors a anunţat că vrea să se separe de Opel.
Un candidat la preluarea firmei este grupul canadian Magna, care s-a asociat acestui proiect cu banca rusă Sberbank. Iată de ce dosarul va fi abordat de doamna Merkel şi de Dmitri Medvev, ruşii fiind extrem de interesaţi de proiect.
Ce doresc însă germanii este ca viitorii patroni ai firmei Opel să nu procedeze la concedieri masive printre salariaţii germani ai firmei, ceea ce ar putea-o costa scump din punct de vedere electoral pe Angela Merkel.
Atât preşedintele Dmitri Medvedev, cât şi premierul Vladimir Putin posedă reşedinţe de vacanţă la Soci, staţiune balneară din zona Caucazului rus în plină expansiune, dat fiind că în 2014 va găzdui Jocurile Olimpice de iarnă.
Cancelarul va mai discuta cu gazdele sale la Soci şi despre alte subiecte, începând cu Georgia şi terminând cu relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană.
Când Putin era preşedinte, Angela Merkel discuta cu el într-o manieră extrem de deschisă - spun comentatorii - şi nu ezita să-şi