Festivalul Naţional de Teatru Tânăr, Ideo Ideis, organizat de nişte adolescenţi inimoşi constituiţi în Asociaţia culturală T.E.T.A., a ajuns la cea de-a patra ediţie.
Aceasta se desfăşoară, ca şi celelalte de până acum, în oraşul teleormănean Alexandria, începând de mâine şi până sâmbăta viitoare.
Pentru a se face cunoscut, festivalul şi-a atras de-a lungul timpului prietenia unor oameni importanţi, începând cu Marcel Iureş, preşedintele de onoare - care a sprijinit evenimentul încă de la prima ediţie şi a venit la Alexandria an de an - şi încheind, anul acesta, cu soprana Angela Gheorghiu şi cu celebrul actor Jeremy Irons. Acesta din urmă le-a trimis tinerilor liceeni un mesaj video de încurajare.
Ideo Ideis a început cu o echipă mică, formată din câţiva copii de 15-16 ani care îşi doreau mai mult pentru oraşul lor, ca şi pentru generaţia din care fac parte. În primul an, au aplicat pentru Ideo Ideis 15 trupe, iar anul acesta au existat peste 30 de fişe de înscriere, din care s-au ales cele mai bune nouă trupe.
Juriul festivalului de anul acesta este format din Cătălin Ştefănescu, Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu şi Mihaela Michailov, care vor susţine totodată şi un master-class interactiv cu participanţii.
O noutate va fi conferinţa susţinută de regizorul Gheorghe Preda şi pre zenţa acestuia la „Cinemateca Târzie”. Gala de decernare a premiilor va avea loc vineri, 21 august.