În antiteză cu Monsieur Homais, ins "pozitivist" cît încape, pseudolivresc, Al. Paleologu cultivă, ca urmare a libertăţii (a libertăţilor) de care face uz, un tip de lirism al ideilor. Practică, presupunem, cu încîntare, spărturi în zidul şabloanelor printr-o confesiune analitică ce conturează un lirism sui generis. E o partidă elegantă de propoziţii uneori şocante, ce nu coboară însă niciodată la o treaptă grosieră, ci rămîn pe fundalul personalităţii care le emite precum mostre de rafinament. O sapienţă a rebours se compune din asemenea notaţii ale unei instanţe ce-şi asortează contrarietatea cu un grăunte de părelnică frivolitate: "Din experienţă proprie şi din observarea semenilor mei, eu cred că noi, oamenii, suntem cu toţii funciarmente proşti, cu următoarea deosebire, care este capitală: unii dintre noi se deşteaptă din cînd, pe durate şi la intervale variabile". Sau, pe acelaşi subiect predilect: "Prostul-prost, prostul pur şi simplu, prostul modest este o categorie ce dispare văzînd cu ochii: proştii sunt în general pretenţioşi, au idei şi fac mare caz de ele. Ideile, însă, nu sunt un produs al inteligenţei. (...) Există foarte mulţi proşti inteligenţi şi foarte mulţi pe post de inteligenţi. În clipa cînd eşti pe post de om inteligent eşti aproape pierdut: nu mai ai dubii". Şi încă: "este mult mai uşor să vorbeşti despre inteligenţă decît despre prostie". Sau cu referire la "femeile inteligente" ce se mîndresc cu o inteligenţă masculină: "E lamentabil: femeile sunt fiinţe divine, înzestrate cu un geniu imanent. Dacă ascultăm cu atenţie, cum făceau Montaigne şi Moličre, putem auzi de la femei simple lucruri de o justeţe extraordinară. Cine e atent la o femeie aflată, conform destinului ei natural şi etern, la ...cratiţăť, poate să audă vorbe de mare bun-simţ şi de mare profunzime". Estet veritabil, chiar dacă aproape mereu moralizat, cu antenele întinse