Vânzările de automobile în Rusia au scăzut la jumătate în comparaţie cu anul trecut.
După mai mulţi ani de creşteri importante, analiştii estimau că Rusia va deveni, anul acesta, cea mai mare piaţă pentru automobile noi din Europa. Realitatea este departe de a confirma anticipările optimiste.
În perioada ianuarie-iulie, vânzările de vehicule noi au scăzut cu 50 %, în comparaţie cu intervalul similar din 2008, informează ediţia online a reviste ”Autocar”, care citează o statistică a Association of European Businesses (AEB). În iulie, prăbuşirea a fost chiar mai mare, de 58 de procente.
Spre deosebire de multe ţări europene, Rusia nu a implementat un program de înnoire a parcului auto (de tip ”Rabla”). Guvernul de la Moscova s-a mulţumit să sprijine băncile care lucrau cu producătorii auto, solicitându-le, la schimb, să amelioreze condiţiile de oferire a creditelor.
Cifrele aferente lunii iulie nu sunt de natură să bucure niciun jucător important prezent în Rusia. Astfel, Lada, liderul pieţei, a înregistrat vânzări mai mici cu 42 %. Chevrolet, a doua marcă în ceea ce priveşte cota de piaţă, a comercializat cu 59 % mai puţine maşini. Ford, ocupantul poziţiei a treia, a contabilizat o prăbuşire de 72 de procente.