Creşterea de trei ori a numărului de contracte încheiate pentru "Prima Casă", anunţul de menţinere a taxei de trecere peste podul Feteşti- Cernavodă şi cel mai grav accident produs în ultimii ani în România sunt principalele titluri ale zilei din .ro.De la debutul programului "Prima Casă" au fost aprobate de Fondul Naţional de Garantare 442 de contracte, numărul acestora fiind de aproape trei ori mai mare decât în urmă cu zece zile, arată money.ro.Ministerul Transporturilor va
Creşterea de trei ori a numărului de contracte încheiate pentru "Prima Casă", anunţul de menţinere a taxei de trecere peste podul Feteşti- Cernavodă şi cel mai grav accident produs în ultimii ani în România sunt principalele titluri ale zilei din .ro.
De la debutul programului "Prima Casă" au fost aprobate de Fondul Naţional de Garantare 442 de contracte, numărul acestora fiind de aproape trei ori mai mare decât în urmă cu zece zile, arată money.ro.
Ministerul Transporturilor va mentine taxa de trecere a podului de la Cernavoda si va introduce controale la rovinieta, la tahografe, iar in plus va fi instalat si un cantar permanent pentru masinile de tonaj greu, a anuntat, vineri, Radu Berceanu, scrie zf.ro.
Zece persoane au murit vineri după ce un microbuz a fost lovit de un tren în localitatea Scânteia, judeţul Iaşi. Este vorba de trenul accelerat Braşov - Iaşi. Incidentul s-a produs în dreptul gării Scânteia. Mecanicul trenului este cel care a anunţat accidentul la 112. Microbuzul efectua o cursă Iaşi - Scânteia, informează antena3.ro.
Alte titluri importante din economie
Romania a inregistrat in iulie cea mai mare rata a inflatiei din UE (hotnews.ro)
Topul celor mai scumpe penthouse-uri din Bucuresti (wall-street.ro)
Reparaţii de 90 de milioane de euro la reactoare (evz.ro)
Averea lui Mic