Plajă la Ştrandul din Cicoarei Ieşenii care vor să se răcorească pot alege între Ştrandul din Cicoarei şi Băile Nicolina, unde se pot face şi împachetări cu nămol. La ambele locaţii
Plajă la Ştrandul din Cicoarei
Ieşenii care vor să se răcorească pot alege între Ştrandul din Cicoarei şi Băile Nicolina, unde se pot face şi împachetări cu nămol. La ambele locaţii biletul de intrare este 4 lei pentru adulţi şi 1 leu pentru copii.
Teatru la Bojdeucă
Cei mici pot urmări în această duminică piesa „Hansel şi Gretel“, care este programată la Bojdeuca „Ion Creangă“ din Ţicău, pentru duminică la ora 11.00. Biletul de intrare la poveste este 3 lei.
Karaoke în cluburi
Cei care vor să fredoneze alături de prieteni melodiile preferate pot merge în Clubul Slash în fiecare joi seară. În schimb, cântecele „live“ se pot cânta la Ateneul Tătăraşi doar sâmbătă seara.
Curse „legale“ la mall
Ieşenii pasionaţi de cai putere pot merge pe 21 august la „Night Racing“, un concurs de viteză şi îndemânare, care se va desfăşura în parcarea centrului Carrefour Felicia. În parcarea magazinului alimentar se va desfăşura o cursă de karting, la care doritorii se pot înscrie de pe acum. Ieşenii care-şi vor aduce trei prieteni la competiţie vor beneficia de un bonus. Astfel, al patrulea membru al grupului se va plimba gratis timp de cinci minute cu kartingul. „Cred că este mai degrabă interesant pentru cei tineri, eu unul aş urmări cu plăcere de pe margine“, spune Ioan C., administrator.
Festival medieval la Cetatea Sucevei
Turiştii pot merge, între 17 şi 23 august, la Festivalul Medieval „Ştefan cel Mare”, care se va desfăşura la Cetatea de Scaun a Sucevei. Organizatorii promit că vor aduce la ediţia din acest an a evenimentului mai multe tunuri similare celor folosite în Evul Mediu, din care vor fi trase salve. „Cred că voi merge la sfârşitul