Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc a inaugurat o şosea de centură deja stricată

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 14 august 2009 ·

Primul ministru Emil Boc s-a confruntat, ieri, cu nemulţumirea unor locuitori din Gherla care acuză firma care a construit şoseaua de centură că nu au construit trotuare. În afară de problemele oamenilor, premierul a aflat că proaspăta şosea de centură o ia la vale. Sursa: Mihai Șoica În prezenţa a câtorva locuitori din Gherla, Emil Boc a tăiat astăzi panglica inaugurală şi le-a spus celor prezenţi că guvernul şi-a ţinut promisiunea.

Pe o porţiune de câţiva metri pătraţi, spune unul dintre constructori, şoseaua de ocolire a oraşului Gherla s-a tasat. „Apa a spălat fundaţia drumului, iar acesta s-a tasat. Există o problemă cu un dren care nu a preluat apa şi acum studiem care este problema”, a spus unul dintre specialiştii firmei care a construit drumul. Şoseaua de centură a oraşului Gherla are cinci kilometri lungime şi a costat 7,4 milioane de lei. Şosea fără trotuare Nemulţumirea celor câteva sute de locuitori care locuiesc în zonă este legată de faptul că şoseaua nu are trotuare şi că a ocupat o parte dintre proprietăţile lor fără a exista decizii de expropriere.

„Sunt case unde, în faţă, au fost săpate şanţuri de trei metri. Cum poţi să ieşi din casă aşa. Nu-s trotuare, nu sunt făcute podurile la case, sunt grădini care au fost ocupate de construcţie şi acum se predă lucrarea. Ce treaba îi asta?”, se întreba Susana Câmpean.

Femeia a venit încă de la început cu scopul de a ajunge lângă premier pentru a-i putea spune toate aceste probleme. „Mie îmi trebuie să se facă podul. Au rupt gardul de la cimitir şi vrem să stăm de vorbă cu premierul. Aşa gropi adânci au făcut la cimitir că au căzut vacile în ele. Eu pot să ies din curte, dar pe drum nu am unde să merg. Nu sunt trotuarele făcute. Pe unde să vină copii de la şcoală? Eu sunt slabă şi bâtrână şi cum o să mă duc eu să mă duc printre maşini”, a mai spus Susana Câmpean. @N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 39 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°