Volkswagen a ajuns la un acord privind preluarea unei participaţii de 42% în cadrul constructorului de automobile sport de lux deţinut de Porsche Automobil Holding SE. Preluarea acţiunilor reprezintă încă un pas făcut spre fuziunea celor doi constructori germani şi crearea unui gigant în industria auto.Volkswagen va plăti până la 3,3 miliarde de euro în cursul acestui an pentru acţiunile Porsche AG, iar până la sfârşitul anului 2011, se intenţionează crearea grupului auto in
Volkswagen a ajuns la un acord privind preluarea unei participaţii de 42% în cadrul constructorului de automobile sport de lux deţinut de Porsche Automobil Holding SE. Preluarea acţiunilor reprezintă încă un pas făcut spre fuziunea celor doi constructori germani şi crearea unui gigant în industria auto.
Volkswagen va plăti până la 3,3 miliarde de euro în cursul acestui an pentru acţiunile Porsche AG, iar până la sfârşitul anului 2011, se intenţionează crearea grupului auto integrat, au anunţat cele două companii într-un comunicat.
CEO-ul Volkswagen, Martin Winterkorn, care va conduce compania nou formată a declarat că acordul recent încheiat reprezintă "o nouă eră" pentru ambii constructori auto, care împreună numără 10 mărci, adăugând numele Porsche alături de mărci cu renume, precum Volksvagen, Audi, Bentley, Bugatti, sau Lamborghini.
Pentru a putea plăti participaţia de 42%, Volkswagen intenţioneză să efectueze o crestere de capitalprin titluri preferenţiale în prima jumătate a anului 2010.