Premierul Romaniei, o tara obscura din "vestul salbatic" al Europei a carei disparitie instantanee ar reprezenta prima exceptie a teoriei haosului, incearca in fiecare zi sa convinga fraierii cu discursuri microciceroniene: criza nu este pentru unii muma si pentru altii ciuma.
Discursuri microciceroniene spuneam, discursuri care, dupa caz, frizeaza si factorul macro, prin cele cateva cuvinte pe care le stie in plus in afara de "Alb", Negru" si "Nei" si care il fac mai special decat cei din specia lui: "aviara gripa", "Do you speak in Romanian, please?" si "talk in english is save time".
Cu o voce de copil batut, se plange la televizor de vreo cateva luni incoace, dupa fiecare sedinta de Guvern - unele terminate in miez de noapte - ca nu sunt bani, amintind de defunctul, strict ierarhic, Calin Popescu Tariceanu. "Basescule, nu sunt bani! De unde vrei sa majorez salariile profesorilor? Nu sunt bani! Nu sunt baaani!!! Nuuu suuunt baaaani. De vazut nu vezi, dar de auzit ca nu sunt bani ai auzit, ma, sau vrei sa-mi scuip plamanii?". In cazul lui Emil, "Basescu " trebuie inlocuit cu "fraierilor".
Iar pentru ca nu sunt bani, fraierii, adica romanii, ar trebui sa aprecieze praful de pe nimic reusit de el si clanul din dotare. Insa cei care trebuie sa plateasca anual salariile a mii de bugetari, o datorie externa veche dar si una noua noua devenita tot veche pentru ca banii s-au dus, au inceput sa mai citeasca printre randuri din cauza frustrarii: rugati sa fie responsabili ca sa asigure stabilitatea tarii, rugati sa inteleaga ca salariile nu pot fi majorate, rugati sa economiseasca, se uita in jur si vad ca sunt singurii care strang cureaua.
In fata micilor intreprinzatori, carora le-a promis ca o sa ii sustina sa depaseasca criza insa le-a aplicat, cu cinism, inca un impozit, cel fofertar, in fata patronilor de companii, in fa
