Ludovic Fazekaş a participat la recepţia oferită de Ambasada Indiei, cu ocazia sărbătoririi Zilei independenţei acestei ţări. De "Ziua presei române", gazetarii din toată ţara s-au întâlnit la Bucureşti, pentru a-l felicita pe Nicolae Ceauşescu, care urma să fie reales în fruntea PCR, la Congresul al XIV-lea. La Iaşi a avut loc Plenara Uniunii Judeţene a Cooperativelor Meşteşugăreşti.
ZIUA INDEPENDENŢEI INDIEI
Nathu Ram Verma, ambasadorul Indiei în România, a oferit o recepţie cu ocazia sărbătorii Zilei independenţei acestei ţări. Din partea autorităţilor de la Bucureşti au participat Ludovic Fazekaş (viceprim-ministru al Guvernului), membri ai conducerii unor ministere şi instituţii centrale, oameni de cultură şi artă. De asemenea, au fost prezenţi şefi de misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti.
58 DE ANI DE LA APARIŢIA SCÎNTEII
A avut loc adunarea festivă a jurnaliştilor, cu ocazia "Zilei presei române". În cadrul dezbaterilor a fost redactată şi următoarea telegramă către Nicolae Ceuşescu:
"Sărbătorirea zilei presei române - când se împlinesc 58 de ani de la apariţia ziarului Scînteia - ne oferă minunatul prilej ca, alături de întregul popor, în numele ziarştilor comunişti, al tuturor lucrătorilor din presă şi de la Radioteleviziune, să vă exprimăm dumneavoastră, strălucit conducător al naţiunii noastre socialiste, creatorul de geniu al strategiei revoluţionare a partidului, proeminentă personalitate politică a lumii contemporane, cele mai alese sentimente de profundă dragoste şi preţuire, de neţărmurită stimă şi recunoştinţă pentru neobosita activitate pe care o desfăşuraţi de aproape şase decenii în slujba înfăptuirii idealurilor nobile de libertate, dreptate socială şi bunăstare, de independenţă şi suveranitate a patriei, de înălţare a României pe cele mai înalte trepte de glorie şi mă