Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Tinerii şi veteranii la "reuniunea chitarelor"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 august 2009 ·

Pasionaţii de chitară şi-au dat întâlnire aseară în sala de coferinţe a Bibliotecii judeţene pentru un show unic. Veteranii instrumentului dar şi cei mai tineri dintre chitarişti au reuşit să combine stilurile şi să îi încânte pe cei prezenţi la audiţie.

 Chitară acustică, clasică ori electrică, toate au avut locul lor de cinste la întâlnirea de aseară de la Bibliotecă. Peste 30 de persoane au fost prezente la o manifestare ce se doreşte a deveni o tradiţie printre împătimiţii de chitară. Este pentru prima dată când se organizează o întâlnire a celor pasionaţi de acest instrument la Râmnicu Vâlcea. Mircea Băduţ, iniţiatorul evenimentului spune că şi-ar dori din tot sufletul ca acesta să devină o tradiţie, iar cei care iubesc chitara să se poată întâlni cel puţin o dată pe lună. „La Vâlcea sunt mulţi tineri care chiar au talent, iar prin aceste întâlniri sperăm să îi decoperim şi să îi impusionăm. În seara acesta am adus şi câţiva veterani, care, aţi văzut, au făcut senzaţie printre cei mici”, spune Băduţ.  Într-adevăr, Dragoş Constantinescu, cunoscut de vâlceni ca „Proful de Mate” a dat un recital la chitară şi voce ce a reuşit să îi entuziastmeze pe cei mai tineri.

„Bad Hair Day” a făcut senzaţie cu o melodie de la Nirvana

Show-ul s-a dorit a fi unul deschis şi interactiv, fără prea multe reguli, în care greşelile de interpretare au fost trecute cu vederea. Întâlnirea a fost deschisă de trupa „Dream Music” a Fundaţiei Judeţene pentru Tineret. Cei patru membri au încântat auditoriul cu piese country dar şi clasice, unde chitara a fost acompaniată cu succes de două viori. Prezenţa cu cel mai mare succes în rândul tinerilor a fost  cea a rokerilor de la „Bad Hair Day”, ce au reuşit cu succes să facă un cover după o piesă a cunoscutei formaţii Nirvana.  Interpretarea le-a ieşit atât de bine încât publicul a cerut un bis.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°