Ce te faci dacă te-a prins vara ziarist? Când afară e august, în oraş nu se întâmplă nimic, iar tu trebuie să umpli ziarul, să te scobeşti de-o ştire mai acătării în încercarea de a da un refresh tirajului?
Păi, teoretic, nu ai multe soluţii. Practic, însă, poţi face ce-a făcut Gina Bahor, jurnalistă la "Ziarul de Brăila", care este un fel de "Viaţa liberă" de Galaţi, doar că nu are decât 10 cititori (cu tot cu mine, care am fost nevoit să citesc ziarul pentru a putea documenta acest articol).
Gina Bahor a scris vinerea trecută că licitaţia la Programul "Lapte-Corn" pe jud. Brăila a fost deja contestată. Că nu'ş ce firmă s-a ofticat pe altă firmă, căci este vorba despre mult caşcaval în gustarea Lapte-Corn. Problema este că pentru a contesta o licitaţie, logic, e musai ca aceasta să fi avut loc. Or, în cazul de faţă, chestie care i-a scăpat Ginei Bahor, licitaţia va avea loc în data de 20 august.
Acum, eu înţeleg că Gina caută scandalul cu lumânarea, să aibă ce scrie la ziar în aceste vremuri toride şi secetoase de vară. Dar ar trebui să caşte mai bine ochii la documentare, căci e ca şi cum eu aş afirma că Gina Bahor a făcut un articol de kkt, înainte ca ea să se fi apucat să-l scrie. Ce te faci dacă te-a prins vara ziarist? Când afară e august, în oraş nu se întâmplă nimic, iar tu trebuie să umpli ziarul, să te scobeşti de-o ştire mai acătării în încercarea de a da un refresh tirajului?
Păi, teoretic, nu ai multe soluţii. Practic, însă, poţi face ce-a făcut Gina Bahor, jurnalistă la "Ziarul de Brăila", care este un fel de "Viaţa liberă" de Galaţi, doar că nu are decât 10 cititori (cu tot cu mine, care am fost nevoit să citesc ziarul pentru a putea documenta acest articol).
Gina Bahor a scris vinerea trecută că licitaţia la Programul "Lapte-Corn" pe jud. Brăila a fost deja contestată. Că nu'ş ce firmă s-a o