“Iubirea şi binele…cheile succesului”
"Eram tare curios şi zâmbeam ironic auzind un uriaş afirmând că joacă ce i se propune...
Din păcate, vestea proastă pentru visători este că da, aşa este cel mai sănătos... joci ce urmează", ne-a mărturisit actorul.
Marius Chivu împlineşte astăzi 35 de ani.
"Suntem şi nu mai sunt, dublat fiind de un fiu ambiţios foarte, în căutarea senzaţiilor româneşti de Mare Neagră. Păcat că se numeşte astfel... chiar e frumoasă... Ne serbăm la trei capete. Însă doar eu cu data de naştere, restul fiind ornat cu o Marie mamă şi un Marius fiu, căruia îi dedic prezenta fotografie la ziar, ca un cadou de prima aniversare serioasă. Credeţi-mă că suntem identici. Ori fotografia mea ori a lui este acelaşi lucru. Ba nu, el arată mai bine! Vacanţa mai aduce un timp bun pentru reflectarea asupra proiectelor ce urmează... mai pe şleau, învăţ textul... deci tot la muncă... dar e plăcut.
Actorului îi stă bine cu drumul. Astfel, varianta turneelor pare cea mai ofertantă artistic. Criza te cam dă afară din casă, ceea ce nu este rău. Serios vorbind, nu numai că traversăm o perioadă grea, dar riscăm să devenim un popor aflat în comă. Pe la noi de bine nu a prea fost. Aşa că actoria, fie ea cu talent sau nu, mai are şi rol educativ. Poate le rugăm aici pe doamnele criticărese autohtone să nu ne mai jignească inutil şi să mai vadă şi jumătatea plină a paharului.
Sau, dacă au ceva de adăugat, să o facă într-o manieră silvestriană, fiindcă altfel, chiar că nu ne mai pasă... aviz celor tineri... sau poate să vină până la cabină să socializeze postspectacol? Doar se poate şi este voie. Nu ne deplasăm nici cu criticomobilul şi nici cu actoromobilul, vezi papamobilul.
Sunt când pot şi cât pot, dar la modul sincer şi serios. Mai ales pentru cei ce nu mă ştiu. Îmi plac provocările şi îmi place să