Deși Garda de Mediu nu a putut dovedi că European Food și Solceta sunt vinovate de poluarea de la Valea Sighiștel, cele două au fost amendate în urma acestui accident.
CITEŞTE ŞI
Braşov: Amenzi de 200.000 de lei, date de Garda de Mediu în trei luni
Comisarul șef al Gărzii de Mediu Bihor, Călin Mocan, a declarat că au finalizat ancheta în cazul accidentului ecologic de pe Valea Sighiștel, petrecut în urmă cu câteva săptămâni. El spune că nu au putut stabilit cine se face vinovat de deversarea apelor în pârâu, însă i-au amendat pe cei controlați în urma incidentului, firma fraților Micula, European Food și Solceta S.A., compania de apă din Ștei. Firma fraților Micula a fost amendată cu 20.000 de lei, iar Solceta cu 5.000 de lei. “Noi când trebuie să facem o astfel de anchetă trebuie să controlăm tot. Cu ocazia acestor controale am descoperit mai multe nereguli la cele două societăți”, a spus Călin Mocan.
Scenariu
Acesta a explicat care ar putea fi cauza poluării. “Fabrica European Food deține o stație de preepurare prin care tratează apele uzate din procesul de producție. Ei au contract cu Solceta și fabrica poate să dea în rețeaua de canalizare apa pre-tratată. Astfel, apa de la European Food ajunge, prin sistemul de canalizare, în stația de epurare ce aparține de Solceta, unde este tratată, după care ajunge în Crișul Negru. Nu am putut însă să dovedim că s-a dorit cu intenție ca apele uzate să meargă de fapt în vale, nu în stația de epurare”, a declarat șeful Gărzii de Mediu Bihor. El precizează că volumul stației de preepurare din proprietatea fraților Micula este de 50 de metri cubi pe oră. “Ei spun că nu o folosesc la capacitate maximă, ci doar la 40%. Însă și în condițiile astea volumul este destul de mare pentru rețeaua de canalizare a Șteiului”, a subliniat Mocan. El a adăugat că conducta prin care apele s-au deversat