Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frigiditatea se tratează în cuplu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 august 2009 ·

Atracţia fizică este, în majoritatea cazurilor, cea care determină formarea unui cuplu. Totuşi, există femei pentru care iubirea faţă de partener nu implică şi dorinţa din punct de vedere sexual. Fiind vorba de o disfuncţie sexuală, psihoterapia de cuplu este una dintre soluţii. Absenţa libidoului, dar şi imposibilitatea femeii de a atinge orgasmul în timpul unui contact sexual sunt diagnosticate drept frigiditate, iar cauzele care duc la această disfuncţie sexuală pot fi de natură organică, dar şi psihologică.

Înainte să apelezi la terapia psihologică, este necesară excluderea problemelor de ordin fizic: leziuni vulvo-vaginale, afecţiuni uterine şi o dereglare la nivelul glandelor care sintetizează hormoni sexuali (hipofiza, tiroida, glandele suprarenale şi ovarele).

De asemenea, frigiditatea poate fi o consecinţă a naşterilorcu un travaliu prelungit, în care nervii bazinului au fost comprimaţi de capul fătului. Şi medicamentele din categoria tranchilizantelor şi sedativelor pot cauza frigiditate. Când toate aceste cauze de ordin funcţional sunt înlăturate, rămâne să identifici cauzele de ordin psihologic ce au condus la instalarea acestei tulburări a sexualităţii.

Simptom că relaţia suferă

Specialiştii spun că frigiditatea este un simptom al lipsei de armonie dintre parteneri, manifestat prin dezinteresul femeii faţă de viaţa sexuală. Mai mult, acest simptom agravează problemele deja existente la nivelul cuplului. Acest lucru se întâmplă deoarece lipsa de satisfacţie sexuală scade încrederea în sine a ambilor parteneri, iar relaţia dintre ei se fragilizează şi mai tare.

Tensiunile repetate, brutalitatea şi infidelitatea unuia dintre parteneri pot determina apariţia frigidităţii, chiar dacă iniţial femeia se bucura de satisfacţie sexuală. Psihologii spun că şi conflictele dintre partener şi copi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 36 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 46 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 51 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°