Patrupedele participă la reţineri de infractori, scotociri în teren, detectare de persoane în autoturisme, luare de urmă şi descoperire de stupefinate. Şapte dintre câinii Poliţiei Municipale Ploieşti sunt masculi şi zece sunt femele din rasa Ciobănesc German. De la vârsta de trei luni patrupedelor li se face predresaj cu agentul, respectiv joacă cu aport, exerciţii de mers la picior, de deprindere a poziţiilor aşezat şi culcat, obişnuirea cu locurile aglomerate, obişnuirea cu focul de armă, cu urcatul în maşini şi, nu în ultimul rând, deprinderea învăţarea animalului să refuze hrană de la alte persoane.
„Animalelor trebuie să le acorzi atenţie zilnic. Le facem pansajul, respectiv le pieptănăm şi le spălăm. Zilnic facem pregătirea de intrare în program, timp de o oră”, a explicat agentul Valentin Arsene. "Sunt foarte utili întrucât sunt ascultători, docili şi buni executanţi ai ordinelor care li se dau”, a declarat comandantul adjunct al Poliţie Municipale Ploieşti, comisar şef Alexandru Şteoalfă.
Cîinii au pregătire polivalentă
Prin prezenţa lor pe teren, dau siguranţă oamenilor legii şi descurajează infractorii. Patrupedele participă la reţineri de infractori, scotociri în teren, în clădiri, detectare persoane în autoturisme, luare de urmă, fugă de la locul faptei şi descoperire de stupefinate. Patrulare se face în cartierele mărginaşe şi rău famate, ca Bereasca, Mimiu şi Gara de Nord, nu în zone centrale ale oraşului.
Cum se numesc unii dintre cei mai buni câini ai Poliţiei Municipale Ploieşti, unde sunt ei antrenaţi şi ce patruped cu pregătire specială va intra în dotarea instituţiei aflaţi citind "Adevarul de Seară" Ploieşti de mâine.