Autoritățile maghiare au confirmat că permisul de conducere al fiului samsarului de cai Bia, Ionel Rostaș, este valabil, scrie Informaţia Zilei şi Sătmarul, invadat de ambrozie, titrează Gazeta de Nord-Vest. Oamenii legii din Ungaria susţin că Ionel Rostaş are permis maghiar de conducere valabil deşi legislația românească nu-i permitea acest lucru fiind condamnat pentru infracțiuni la regimul circulației. Ionel Rostaș a obținut permisul de conducere unguresc în luna aprilie a acestui an, deşi, potrivit unor surse apropiate familiei Rostaș, tânărul nu știe să scrie. Autoturismul BMW, proprietatea fiului lui Bia, a fost implicat sâmbăta trecută, în jurul orei 8 și 30 de minute, într-un tragic accident rutier soldat cu decesul lui Viorel Călin Șerban (19 ani), pasager pe bancheta din spate. În momentul accidentului, în BMW se aflau 5 persoane, o fată și patru băieți. Toți erau după o noapte de chef. După ce, potrivit depozițiilor martorilor, conducătorul autoturismului BMW a comis mai multe abateri la regimul rutier, pe str. Careiului, pe un drum cu două benzi pe sens, a intrat pe contrasens pentru a depăși două microbuze care se deplasau în aceeași direcție de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen Golf. Rănit foarte grav, Viorel Călin Șerban a fost trasportat la Spitalul județean de Urgență Satu Mare, de unde a fost transferat la Spitalul județean Maramureș, unde după aproximativ 5 ore a decedat, scrie Informaţia Zilei.
Iarba Pârloagelor a invadat Sătmarul
Sute de sătmăreni suferă de alergii severe provocate de polenul acestei plante care s-a răspândit în ultimii ani în tot judeţul. Ambrozia sau iarba pârloagelor, o plantă originară din America, semnalată pentru prima dată în judeţ în anul 1977, constituie un adevărat pericol pentru sănătatea sătmărenilor. Sute, poate chiar mii de sătmăreni s-au îmbolnăvit din cauza polenului